Ce este Antifa, mișcarea pe care Donald Trump vrea să o declare organizație teroristă

Ce este Antifa, mișcarea pe care Donald Trump vrea să o declare organizație teroristă
Foto: Hepta / DPA Images / David Crane

Președintele american Donald Trumpa anunțat că mișcareaAntifa, pe care o consideră responsabilă pentru protestele declanșate în urma morții afro-americanului George Floyd, va fi desemnată”organizație teroristă”, relateazăThe Washington Post.

Președintele Trump învinovățește rețeaua de extremă stânga cunoscută drept antifa pentru jafurileși revoltele care au apărut în timpul protestelor ”anti-brutalitate” în orașe din toată țara în ultimele nopți. Donald Trump a spus că va eticheta mișcarea ca organizație teroristă, deși legal nu poate face acest lucru.

“Statele Unite vor înscrie Antifa în categoria organizaţiilor teroriste”, a anunțat Donald Trump pe Twitter, după ce în ultimele zile atribuise acestei mişcări şi altor “extremişti radicali” protestele violente din orașele americane.

Într-o serie de mesaje pe Twitter, preşedintele american a felicitat, pe de altă parte, forţele de ordine pentru că au reuşit să preia controlul situaţiei, sâmbătă seară, la Minneapolis.

„Anarhiştii conduşi de Antifa, mai ales, au fost blocaţi rapid. Trebuia ca primarul să facă acest lucru din încă din prima seară şi nu ar mai fi existat nicio problemă”, a scris Trump.

Deși administrația Trump a învinuit antifasciștii pentru violențele din ultimele zile, izbucnite după moartea lui George Floyd, implicarea lor în proteste este neclară.

Ce este Antifa?

Antifa esteun grup de extremă stânga, strâns legat de mişcările comuniste şi cvasi-marxiste.

Experții care au studiat antifa spun că nu există nicio dovadă că grupulde extremă stânga arconduce proteste la nivel național, iar Trump nu a citat niciunul în timp ce îi acuză că ar face acest lucru. Unii experți se tem că Donald Trump asociază antifa cu protestatarii pașnici într-un mod periculos.

Antifa nu este o organizație, ci mai degrabă o umbrelă pentru mai multe mișcări și grupuscule ale stângii radicale care au poziții împotriva rasismului, a xenofobiei, a homofobiei și a autoritarismului.

De ce Trump nu îi poate eticheta pe antifasciști ca teroriști?

Antifa nu are o structură ierarhică și un set de tactici universale, dar membrii ei tind să împărtășească vederi antiautoritare și revoluționare.

”Gândiți-vă la ei ca la anti-rasiști ​​radicali, care vor să ia lucrurile în propriile lor mâini pentru a încerca să oprească supremația albă”, a spus Mark Bray, istoric la Universitatea Rutgers și autor al „Antifa: manualul antifascist”.

Diferența dintre ei și un adversar normal al acestor lucruri este că antifascistii nu au încredere în guvern sau poliție pentru a oprisupremația albă și fascismul. Există o suspiciune că poliția și o societate capitalistă sunt în sprijinul acestor idealuri.Așadar, de aici rezultă noțiunea de a lua lucrurile în propriile lor mâini, ceea ce conferă un aer de militanță misiunii lor.

“Fac lucruri diferite, în momente diferite și în moduri diferite, uneori există dovezi că încalcă legea, alteori nu”, a afirmat istoricul Bray.

Există diferite niveluri de acceptare a violenței în rândul susținătorilor acesteia.

„În cadrul antifa, există un număr mare de oameni care, deși tolerează violența ca armă, mulți dintre ei cred că ar trebui să fie o armă de ultimă soluție”, a declarat Brian Levin, la Centrul pentru Studiul Urii și Extremismului.

Istoricul Mark Bray spune că deși oamenii asociați Antifa participă la demonstrații, e greu de determinat rolul pe care îl joacă, din moment ce nu există o structură, o uniformă, iar numărul lor nu este așa de mare încât să se poate mobiliza în întreaga țară.

”Stânga radicală este mai mare decât mișcarea Antifa, mult, mult mai mare, iar numărul oamenilor care participă la distrugerea proprietății este mult, mult mai mare decât cel al stângii radicale”, a subliniat Mark Bray.

În 2017, membri ai Antifa au protestat violent față de prezența lui Milo Yiannopoulos, un comentator de extremă-dreapta și susținător al lui Trump, la Universitatea din California.

Tags:
Ultima oră
00:08 - Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz: „A venit din nou acea perioadă specială a anului când port roz și când anunț femeile cât de importantă e prevenția”
23:52 - Ce spune Andreea Esca dacă fiica ei, Alexia Eram, ar avea o relație cu manelistul Tzancă Uraganul
23:48 - Rareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, cereale, făină, carne / Economic, Florin Cîțu a făcut lucruri excepționale (VIDEO)
23:15 - Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: Nu sunt firmă de advertising
23:13 - Rareș Bogdan: Ne bazăm că USR PLUS va înțelege după congrese că noi nu avem motiv să renunțăm la Florin Cîțu și vor continua / Nu vor să rămână exclusiv într-o revoluție continuă ca Che Guevara în America de Sud (VIDEO)
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:28 - Rareș Bogdan: Ludovic Orban a afirmat într-o discuție în Modrogan că nu va sta piatră pe piatră și că nu va fi o bătălie de idei, ci va fi un adevărat război civil pe care o să îl declanșeze (VIDEO)
22:18 - Florin Cîțu: „Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie ultima soluție. Susțin testarea obligatorie pentru unele categorii profesionale, pe cheltuială proprie”
22:07 - Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: Eu sunt de 31 de ani în PNL și i-am votat și derogarea ca să candideze, iar lui nici nu i s-a uscat bine cerneala pe adeziune și hotărăște el când și cum iese din politică Ludovic Orban!? Nu îi e rușine un pic!? (VIDEO)
21:50 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis nu poate constituțional și moral să intervină în competiția internă a PNL. Nu e adevărat că relația mea cu președintele s-a răcit”