Ce înseamnă LEGEA MARȚIALĂ pentru ucrainenii de rând? Cenzurarea presei și limitarea călătoriilor, corespondenței și educației sunt doar câteva dintre măsuri

Ce înseamnă LEGEA MARȚIALĂ pentru ucrainenii de rând? Cenzurarea presei și limitarea călătoriilor, corespondenței și educației sunt doar câteva dintre măsuri
sursă foto: The Independent

Ucrainenii de rând nu înțeleg încă ce presupune Legea marțială parțială, deși au trecut mai bine de 24 de ore de când Rada de la Kiev a adoptat actul normativ, la propunerea președintelui Poroșenko, relatează The Independent.

Legea marțială parțială, scrie sursa citată, diferă mult de cea prevăzută în legislația din anul 2015. Cu alte cuvinte, noua lege permite interzicerea călătoriilor, cenzurarea acelei părți din presă considerată ca fiind „împotriva intereselor naționale”, interzicerea protestelor și adunărilor publice, limitarea corespondeței private și a comunicațiilor și, mai mult decât atât, introduce o limită asupra educației, vieții private și de familie.

Cu toate acestea, textul privind Legea marțială a fost moderat semnificativ, comparativ cu momentul în care președintele Poroșenko anunța pentru prima oară dispoziția extraordinară. Dacă inițial se dorea ca Legea marțială să dureze 60 de zile și să se aplice pentru tot teritoriul ucrainean, forma finală a actului normativ stipulează o valabilitate de doar 30 de zile, pentru doar 10 regiuni din țară.

Numărul de zile ar fi fost redus deoarece, în caz contrar alegerile prezidențiale din luna martie a anului viitor ar fi fost amânate – ceea ce a stârnit neplăceri în rândul Opoziției de la Kiev. Independent scrie că fără acest compromis textul de lege n-ar fi trecut de Parlamentul ucrainean.

Cotidianul britanic scrie că populația ucraineană din regiunile de frontieră a fost cuprinsă de panică, după ce Parlamentul a introdus această măsură, de la care se așteptau să aibă un impact semnificativ asupra mai multor niveluri ale vieții de zi cu zi.

În Odessa, oraș din sudul Ucrainei, au existat zvonuri potrivit cărora autoritățile se pregătesc să mobilizeze forțat populația, dar s-au dovedit a fi false. Mai mult decât atât, în alte orașe din regiune, au fost vehiculate căderi abrupte ale monedelor străine.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf