Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan au evocat „probleme”, „nereguli” şi chiar „fraude grave” la alegerile de sâmbătă, dar au salutat mobilizarea alegătorilor, în pofida ameninţărilor talibanilor.
La Kabul, dar şi în alte oraşe importante din ţară ca Herat (vest), Kandahar (sud) sau Jalalabad (est), afganii au participat cu entuziasm la primul tur al acestui scrutin care urmează să-l desemneze pe succesorul lui Hamid Karzai, informează AFP.
Alegerile sunt considerate un test major pentru această ţară săracă, cu o populaţie de 28 de milioane de locuitori şi devastată de trei decenii de războaie, înaintea retragerii celor aproximativ 51.000 de militari NATO până la sfârşitul anului.
În pofida ameninţărilor proferate de către talibani şi temerilor cu privire la un absenteism masiv, alegerile s-au desfăşurat calm, iar autorităţile afgane au anunţat o „participare enormă”.