Cel puțin 50% dintre ucraineni nu vor în NATO, spune Vladimir Putin. Ce a declarat președintele Rusiei despre Ucraina

Cel puțin 50% dintre ucraineni nu vor în NATO, spune Vladimir Putin. Ce a declarat președintele Rusiei despre Ucraina
foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Metzel/TASS/POOL

Președintele rus Vladimir Putin susține că minim 50% dintre ucraineni nu doresc să intre în NATO și să devină „carne de tun”. Totodată, liderul de la Kremlin a ținut să critice Kievul pentru că nu s-ar fi conformat cu acordurile de la Minsk în ceea ce privește regiunea Donbas, transmite Reuters.

Cel puțin 50% dintre ucraineni nu vor în NATO, spune președintele Rusiei

Într-o serie de comentarii televizate, liderul Federației Ruse a criticat, de asemenea, și proiectul de lege ucrainean privind populația indigenă, inițiativă legislativă pe care a catalogat-o drept „o lovitură” pentru etnicii ruși.

„Noi, desigur, nu putem fi indiferenți la acest lucru”, a adăugat Vladimir Putin.

Situația din Ucraina, unul dintre subiectele summitului dintre Joe Biden și Vladimir Putin

Președintele SUAurmează să discute față în față cu omologul său din Rusia, într-o premieră de la instalarea noii administrații americane. Summitul Biden-Putin va avea loc pe 16 iunie, la Geneva, iar unul dintre subiectele de pe agendă este dosarul ucrainean, conform Casei Albe.

La confirmarea summitului, Casa Albă declara:„Președintele Biden se va întâlni cu Președintele Putin la Geneva, Elveția, pe 16 iunie 2021. Liderii vor discuta despre întreaga gamă de probleme urgente, în timp ce încercăm să restabilim predictibilitatea și stabilitatea relației SUA-Rusia”.

De partea cealaltă, Kremlinul spunea: „Intenționăm să discutăm despre starea și perspectivele de a dezvolta în continuare relațiile ruso-americane, probleme de stabilitate strategică, precum și chestiuni de actualitate de pe agenda internațională, inclusiv interacțiunea în lupta împotriva pandemiei de coronavirus și soluționarea conflictelor regionale”.

Summitul Biden-Putin vine la capătul primei deplasări externe pe care o efectuează cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite. Liderul american s-a îmbarcat în călătoria peste ocean chiar miercuri, dând asigurări că le va transmite liderilor din Rusia și China că SUA și Europa „sunt sudate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`