Cercetătorii japonezi așteaptă aprobare pentru a crește organe umane în animale: Le vor transplanta mai apoi la oameni

Cercetătorii japonezi așteaptă aprobare pentru a crește organe umane în animale: Le vor transplanta mai apoi la oameni
Cercetătorii japonezi așteaptă ca, în aproximativ un an, să primească aporbarea pentru a crește organe umane în animale pe care mai apoi să le transplanteze la oameni, potrivit Daily Telegraph. O recomandare...

Cercetătorii japonezi așteaptă ca, în aproximativ un an, să primească aporbarea pentru a crește organe umane în animale pe care mai apoi să le transplanteze la oameni, potrivit Daily Telegraph.

O recomandare ce va alcătui baz aunor noi indicații referitoare la cercetarea în domeniul embrionilor din Japonia, a fost redactată de către o comisie de cercetători și experți juridici numiți de guvern.

Oamenii de știință intenționează să introducă o celulă stem umană în embrionul unui animal, cel mai probabil un porc, pentru a crea un ”embrion himeric”, ce poate fi implantat în uterul unui animal.

Celula se va dezvolta într-un organ perfect, un rinichi sau chiar o inimă, pe măsură ce animalul se maturizează.

Această recomandare este un pas înainte extrem de important și ne-a luat trei ani să ajungem aici”, a declarat șeful centrului pentru biologia celulelor stem și medicină regenerativă din cadrul Universității din Tokyo, Hiromitsu Nakauchi.

Echipa sa a reușit să injecteze celule stem de la șobolani în embrionii unor șoareci modificați genetic.

În Japonia este interzisă în prezent implantarea de embrioni într-un animal.

După modificarea reglementărilor, profesorul estimează că primul porc ce va purta un organ uman va putea fi prods ”destul de repede, pentru că tehnica a fost deja pusă la punct”.

În acest sens, cercetătorii vor să creeze mai întâi un porc cu un pancreas uman, astfel încât acest organ este destul de ușor de realizat. Perfectarea acestei tehnici ar putea ajuta oamenii care suferă de diabet.

Potrivit lui Nakauchi, rinichii și inima vor fi mult mai greu de creat, însă nu este imposibil.

Omul de știință speră că aceste organe vor putea fi folosite în cinci ani și că, va reuși la un moment dat să crească mai multe organe într-un singur animal.