Cercetătorii japonezi de la Universitatea din Nagasaki au anunțat, marți, că au descoperit o nouă metodă pentru a detecta prezența virusului Ebola în 30 de minute, scrie Business Insider.
Niponii cred că procesul este nu doar eficient pe termen foarte scurt, dar și mai puțin costisitor decât sistemul actual folosit în prezent în Africa de Vest.
Cercetătorii au dezvoltat ceea ce se numeşte în biologie o „amorsă” care amplifică doar genele specifice virusului Ebola atunci când acesta este prezent în organism.
Din acidul ribonucleic (ARN) sunt extraşi eventuali viruşi prezenţi într-un eşantion de sânge, după ce aceştia au fost dezactivaţi. Dacă virusul Ebola este prezent, ADN-ul specific virusului este amplificat în 30 de minute şi, dacă este cazul, lichidul din eprubetă devine tulbure, ceea ce reprezintă o confirmare vizuală a infecţiei.
Epidemia virusului Ebola, care se transmite prin contact cu fluidele corporale, a declanşat o alertă la nivel internaţional.