China condamnă orice fel de intervenţie străină în scopuri umanitare în Siria

China condamnă orice fel de intervenţie străină în scopuri umanitare în Siria
Chine condamnă orice fel de intervenţie străină în scopuri umanitare în Siria, stat aflat în haos de 11 luni. Poziţia chinezilor a fost criticată însă de americani, care îi acuză că se aliază cu Rusia...

Chine condamnă orice fel de intervenţie străină în scopuri umanitare în Siria, stat aflat în haos de 11 luni. Poziţia chinezilor a fost criticată însă de americani, care îi acuză că se aliază cu Rusia pentru a susţine regimul de la Damasc, informează Reuters.

În revolta care durează de aproape de un an în Siria au murit peste 7.500 de civili şi 2.000 de membri ai forţelor de securitate. Oficialii chinezi au cerut puterii siriene să înceteze violenţele şi le-au recomandat celor care au „aspiraţii politice” să păstreze distanţa.

China dezaprobă orice intervenţie armată şi orice presiune pentru o aşa-zisă schimbare a regimului din Siria. Ne opunem oricui intervine în afacerile interne ale Siriei sub pretextul problemelor umanitare„, a declarat înalt responsabil chinez, citat de agenţia AFP.

Guvernul şi rebelii ar trebui să caute calea dialogului pentru a-l demite pe preşedintele Bashar al-Assad, sunt de părere chinezii, care consideră că Naţiunile Unite şi Liga Arabă ar trebui să medieze conflictul. Există însă voci care acuză China că încurajează de fapt regimul actual.

În luna februarie, China, dar şi Rusia, au blocat două rezoluţii aduse în discuţie în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Votul dat de cele două ţări a fost descris drep unul ruşinos de către ambasadorul american la Onu, Susan Rice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
12:44 - Scene teribile în Dolj, unde un bărbat și-a agresat soția și fiul în plină stradă. Nici polițiștii nu au scăpat de furia agresorului
12:42 - Peste 150 de răniţi, după ce două trenuri s-au tamponat într-o gară din Barcelona
12:26 - Amenzi usturătoare pentru românii care comercializează carne de porc neexpertizată sanitar veterinar. Condițiile legale pentru tăierea porcului în 2022
12:25 - Nicolae Ciucă, despre aderarea la Schengen: Vom cere să se formuleze în Consiliul JAI de joi, prin vot, o decizie pentru România. Hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă (VIDEO)
12:20 - SUA nu împiedică Ucraina să își dezvolte propriile capacități de atac cu rază lungă de acțiune, spune șeful Pentagonului
12:14 - Medicii români se tem de o triplă epidemie fără precedent: peste 100.000 de persoane s-au îmbolnăvit în decurs de șapte zile
12:04 - Rareș Bogdan și liderul grupului PPE, în drum spre Viena pentru „ultimul asalt” privind aderarea României la Schengen: „Ne vom afla față în față cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei”
11:56 - Ayatollahul Khamenei cere reexaminarea sistemului cultural al Iranului, în contextul protestelor fără precedent
11:43 - 25 de persoane reținute pentru un presupus complot de extremă dreapta pentru răsturnarea statului german. Au fost efectuate arestări și în Austria, și în Italia
11:40 - O tânără mămică a avut parte de șocul vieții sale după ce a născut. Totul s-a întâmplat de Sfântul Nicolae