Magistrata conservatoare Amy Coney Barrett a fost confirmată la Curtea Supremă a Statelor Unite, cu doar opt zile înaintea alegerilor. Aceasta a fost nominalizată de preşedintele american, Donald Trump.
Senatorii republicani, majoritari în camera superioară a Congresului, au votat toţi, cu o singură excepţie, pentru candidata aleasă de preşedinte. Barrett a devenit astfel judecător la Curtea Supremă în ciuda opoziției vehemente a democraților.
Barrett, catolică ferventă de 48 de ani, mamă a şapte copii şi opusă avortului, urmează să depună jurământul la Casa Albă.
Născută la New Orleans,Amy Coney Barrett, în prezent judecătoare la o curte de apel din Chicago, unde a fost numită tot de președintele Trump, în 2017, are 48 de ani şi este cunoscută pentru vederile sale religioase conservatoare.
Eaare șapte copii, dintre care doi adoptați din Haiti, și predă dreptul la Universitatea „Notre Dame” din Indiana, o instituție catolică, pe care de altfel a și absolvit-o. Este căsătorită tot cu un specialist în drept. Sâmbătă a venit la Casa Albă însoțită de întreaga familie.
Ea a subliniat că rămâne credincioasă literei legii, considerând că judecătorii nu sunt cei chemați să facă politică.
Ea ar putea intra de marţi în templul Dreptului american, unde va ocupa locul rămas vacant după decesul judecătoarei progresiste şi feministe Ruth Bader Ginsburg, la 18 septembrie.
Curtea Supremă, arbitru al marilor subiecte de societate din Statele Unite, va număra astfel şase judecători conservatori din nouă, dintre care trei numiţi de Donald Trump.
Senatul a votat cu scorul de 52-48 luni seara pentru a o confirma pe Amy Coney Barrett la Curtea Suprem într-o mișcare care face ca judecătorul de la Curtea de Apel din Circuitul 7 și profesor de drept la Universitatea Notre Dame să fie a treia numire la Curtea Supremă făcută de către președintele SUA Donald Trump, consolidând moștenirea administrației sale cu doar o săptămână înainte de ziua alegerilor, transmite Fox News.
Ultimul președinte care a nominalizat trei noi judecători la Curtea Supremă a fost Ronald Reagan.
„Judecătoarea Barrett a promis că va emite hotărâri bazate exclusiv pe o lectură fidelă a legii și a Constituției, așa cum a fost scrisă, nu va legifera din postura de judecător”, a declarat Donald Trump la Casa Albă, luni, în cadrul ceremoniei care a însoțit jurământul lui Barrett. „Poporul american își pune încrederea și credința în tine în timp ce îți asumi sarcina de a ne apăra legile, Constituția și această țară pe care o iubim cu toții ”.