Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că tentativa de lovitură de stat din țara sa este orchestrată de simpatizanții clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA, încă din anii '90.
Adversarul președintelui turc este descris de jurnaliștii de la BBC drept un om retras, dar puternic. Gullen are milioane de adepți și este prezent, prin școlile pe care le-a deschis, 150 de țări, potrivit Republica.ro. În vârstă de 75 de ani, clericul predică învățăturile islamului sunnit, este adeptul dialogului interconfesional, este implicat în societatea civilă și a creat o mișcare islamică moderată care îi poartă numele.
Întrebat, în urmă cu doi ani, de jurnaliștii de la BBC cu cine ar trebui să voteze turcii, Fethullah Gulen a răspuns: „Dacă ar fi să le spun ceva oamenilor mei, le-aș spune să voteze cu aceia care respectă democrația și domnia legii și care se înțeleg bine cu oamenii. Să le spui oamenilor cu cine să voteze sau să îi încurajezi să voteze cu un anume partid ar fi o insultă pentru inteligența lor. Toată lumea vede în mod clar ce se întâmplă”.