Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei din Iran, avertisment fără precedent: ‘Distrugerea Israelului, un obiectiv la îndemână’

Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei din Iran, avertisment fără precedent: ‘Distrugerea Israelului, un obiectiv la îndemână'
Foto: Președintele Iranului, Hassan Rouhani (sursă:hepta.ro)

Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, a avertizat luni că distrugerea Israelului nu mai este un vis ci un obiectiv la îndemână.

După 40 de ani de la ‘Revoluţia Islamică, noi am reuşit să atingem capacitatea de a distruge regimul sionist’ şi, ‘în a doua fază (a Revoluţiei), acest regim sinistru trebuie eliminat de pe hartă, iar acesta nu mai este un ideal sau un vis, ci un obiectiv la îndemână’, a declarat generalul Salami, citat de Sepahnews, site-ul oficial al Gardienilor Revoluţiei, potrivit Agerpres.

Înaltul responsabil militar iranian a făcut aceste declaraţii la Teheran în cadrul unei reuniuni bienale a comandanţilor Gardienilor Revoluţiei, în timp ce numeroşi observatori se tem că escaladarea tensiunilor între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi aliaţii săi, pe de alta, ar putea degenera într-o dramă susceptibilă să aprindă Orientul Mijlociu şi Apropiat.

Ostilitatea făţişă a Iranului faţă de Israel reprezintă o constantă a politicii iraniene de la Revoluţia Islamică din 1979, Teheranul sprijinind deschis grupările armate palestiniene precum Hamas, Jihadul islamic sau Hezbollahul libanez, inamicul Israelului la frontiera sa de nord.