Comisarul pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni. dă asigurări că UE va putea gestiona o criză a gazelor, în cazul stopării complete a livrărilor rusești.
“UE nu se teme de Putin și este pregătită să reacționeze în cazul opririi livrărilor de gaze rusești”, spune oficialul european.
Uniunea Europeană este „pregătită să reacționeze” la decizia Rusiei de a întrerupe livrările de gaze către blocul comunitar, a declarat sâmbătă un înalt oficial UE pentru CNBC.
„Ne așteptăm ca Rusia să respecte contractele pe care le are, dar chiar dacă armarea energiei va continua sau va crește ca răspuns la sancțiunile noastre, cred că Uniunea Europeană este pregătită să reacționeze”, a declarat Paolo Gentiloni.
Gigantul energetic rus de stat Gazprom a anunțat vineri oprirea pe termen nelimitat a fluxurilor de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream 1, invocând necesitatea unor reparații suplimentare, informează cnbc.com.
Oficialul european a cerut ca Rusia să își respecte contractele:
„I-am cerut lui Putin să respecte contractele, dar dacă nu le respectă, atunci suntem gata să reacționăm”, a spus el, fără a detalia exact ce acțiuni ar putea implica acest lucru.