Coreea de Nord are un nou Ministru al Apărării, după ce fostul Ministru a fost executat cu un tun

Coreea de Nord are un nou Ministru al Apărării, după ce fostul Ministru a fost executat cu un tun
Foto: motthegioi.vn

În Coreea de Nord a fost numit un nou Ministru al Apărării, la două luni după ce fostul ministru a fost executat cu un tun antiaerian, informează CNN.

KCNA, agenția nord-coreeană de presă, a publicat un comunicat în care era anunțată o reuniune militară la nivel înalt, în care Pak Yong-Sik apărea ca Ministru al Apărării. Este pentru prima dată când regimul de la Phenian afirmă în mod public faptul că Yong-Sik ocupă acest post.

Pe 30 aprilie, Hyon Yong-Chol, fostul ministru al Apărării, a fost executat cu un tun antiaerian la o şcoală militară din Phenian, în faţa a sute de persoane, pentru că ar fi ațipit în timpul unei ceremonii la care era prezent și liderul suprem Kim Jong-Un. Unii analiști, însă, se îndoiesc că Yong-Chol a fost ucis, susținând că acesta a apărut de mai multe ori în documentare, după data la care a fost executat.