CORONAVIRUS | Autoritățile americane au aprobat reluarea testelor clinice ale vaccinului dezvoltat de AstraZeneca

CORONAVIRUS | Autoritățile americane au aprobat reluarea testelor clinice ale vaccinului dezvoltat de AstraZeneca
Foto: pixabay.com

Autoritățile americane au aprobat reluarea testelor clinice ale vaccinului experimental împotriva COVID-19, dezvoltat de compania farmaceutică AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford din Marea Britanie, informează Bloomberg. Testările au fost oprite la începutul lunii septembrie, după apariția unor reacții adverse la unul dintre participanții din Regatul Unit. Statele Unite ale Americii erau singura țară care nu a reluat testarea potențialului vaccin după acest incident.

Tesele clinice ale vaccinului anti-COVID-19, dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford, reluate în SUA

„Agenția pentru medicamente (FDA) a autorizat astăzi reluarea testelor în Statele Unite, în urma reluării studiilor în alte țări în ultimele săptămâni”, au transmis , vineri, reprezentanții AstraZeneca, printr-un comunicat de presă. Decizia a fost luată după ce FDA a revizuit datele din studiile globale și a ajuns la concluzia că reluarea testării este singură.

Potrivit unor surse, citate de jurnaliștii de la Reuters, cei care conduc testele trebuie să menționeze, acum, și cazul britanic în formularele de consimțământ pe care le semnează participanții din Statele Unite.

Testele, oprite temporar la începutul lunii septembrie după ce un participant din Marea Britanie a dezvoltat o „reacție adversă serioasă”

Întreaga procedură a fost oprită temporar, pe 6 septembrie, la nivel mondial, după ce în cazul unuia dintre participanții la studiu, a apărut o „reacție adversă serioasă”, considerată a fi o afecţiune inflamatorie spinală rară. Totuși, specialiștii spun că apariția reacțiilor de acest fel este o parte normală din procesul de testare a unui nouvaccin. Între timp, procesul a fost reluat în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, iar acum o decizie în acest sens a venit și de la autoritățile din SUA.

Reprezentanții Universității Oxford precizau, la jumătatea lunii septembrie, într-undocumentdestinat participanților la studiu, că apariția efectelor adverse în timpul testării vaccinului dezvoltat de AstraZeneca ar putea să nu aibă legătură cu vaccinul în sine.

”Am efectuat evaluări de siguranță după ce voluntari implicați în studiul clinic pentru testareavaccinului numit ChAdOx1 nCoV-19 au prezentat simptome neurologice inexplicabile, inclusiv schimbarea senzaţiei sau slăbiciune a membrelor, astfel că am întrerupt studiul pentru o evaluare din punctul de vedere al siguranței. După o evaluare independentă, s-a considerat că este improbabil ca aceste afecţiuni să fie asociate cuvaccinul sau au existat dovezi insuficiente pentru a afirma cu certitudine că acesta au legătură sau nu cuvaccinul”, se arată în documentul citat.

De altfel,vaccinul dezvoltat deAstraZenecașiUniversitatea Oxfordeste considerat drept unul dintre cele mai promițătoare din cele aproape 180 raportate de Organizația Mondială a Sănătății, mai ales că depăşise fazele 1 şi 2 de testare.