CORONAVIRUS | Doi angajați MAE și un diplomat din cadrul Ambasadei României la Bruxelles, testați pozitiv cu COVID-19

CORONAVIRUS | Doi angajați MAE și un diplomat din cadrul Ambasadei României la Bruxelles, testați pozitiv cu COVID-19
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi angajați ai Centralei Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și un diplomat din cadrul Ambasadei României la Bruxelles au fost testați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus, informează MAE.

MAE: Doi angajați din cadrul Centralei MAE și unul al Ambasadei României la Bruxelles, infectați cu coronavirus

”În scopul informării transparente și corecte a publicului, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cursul zilelor de 5 și 6 octombrie a.c., doi angajați din cadrul Centralei MAE au fost depistați pozitiv cu infecția COVID-19. De asemenea, un diplomat din cadrul Ambasadei României la Bruxelles a fost depistat pozitiv cu infecția COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe informează că au fost luate, în regim de urgență, toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente, precum și măsuri de protecție pentru restul colectivului”, au transmis, marți, reprezentanții Ministerului român al Afacerilor Externe.

Pe 21 septembrie, reprezentanții Ministerului anunțaseră că alți doi angajați din cadrul CentraleiMAEau fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Situația cazurilor de COVID-19 în România

Potrivit celor mai recente date transmise de Grupul de Comunicare Strategică, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în România au fost confirmate 139.612 de îmbolnăviri, iar 109.898 de pacienți au fost declarați vindecați.Bilanțul deceselor în rândul pacienților cu COVID-19 la nivel național a ajuns la 5.121.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.766 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 120 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmăriți B1TV.ro și pe