Pentru Croația, sâmbătă, 11 iulie, este cea mai neagră zi de la începutul crizei pandemice de Covid-19.Ministrul Sănătății, Vili Beros, a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 116 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirusde tip SARS-CoV-2, transmite Leggo.it.
Deși cifra nu pare a fi foarte mare în comparație cu numărul de cazuri de infectare din alte țări membre ale Uniunii Europene (UE), numărul este unul important având în vedere populația mică din Croația.
Reamintim faptul că în urmă cu două săptămâni,Croaţia a reintrodus carantina obligatorie de 14 zile pentru vizitatorii din Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord şi Serbia, în urma înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus în ultima săptămână, conformReuters.Obligaţia de autoizolare timp de 14 zile li se aplică inclusiv deţinătorilor de paşaport croat, a precizatministrul de interne, Davor Bozinovic.
Persoanele aflate în tranzit nu vor fi obligate să intre în carantină şi nici vizitatorii din cele zece state ale Uniunii Europene cu care Croaţia şi-a deschis frontierele la 1 iunie, respectiv Germania, Slovenia, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia.
În plus, în Croația adevenitobligatorie purtarea măştilor de protecţie în mijloacele de transport în comun.
Croaţia a raportat sâmbătă 116 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanţul general ajungând astfel la 3.532 de infectări cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, dintre care 118 persoane au decedat. În total, în Croația, s-au vindecat 2.466 de oameni în urma contagierii cu malaria respiratorie.
Având în vedere numărul tot mai mare de cazuri, ministrul sănătății, Vili Beros, a anunțat noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronaviruspentru următoarele zile.Scopul este acelade a controla și de a reduce adunările în locuri publice și de a reconsidera metodele de intrare din statele vecine, toate fiinf obligate să facă față unei creșteri puternice a numărului de îmbolnăviri.
Cu toate acestea, autoritățile sanitare responsabile nu intenționează să impună restricții de circulație, ci mai degrabă îi îndeamnă pe oameni să respecte cu strictețe măsurile de igienă. Cetățenii sunt sfătuiți să poarte masca de protecție, să își dezinfecteze mâinile și, eventual, hainele și lucrurile personale, să poarte mănuși și să respecte distanța socială.
„Nu ne gândim la interdicții, ci la măsuri mai restrictive de igienă”, a explicat ministrul Beros.
În ceea ce privește organizatoreaevenimentelor publice, beneficiarilorli se va cere, de asemenea, să igienizeze locurile de întâlnire și să aibă liste cu cei prezenți, astfel încât orice persoană infectată să poată fi identificată mult mai ușor.
Totodată,personalul magazinelor, centrelor comerciale și facilităților turistice, precum și angajații din baruri și restaurante vor fi cu toții obligați să poarte mască de protecție.
În prezent, nu există turiști străini care să ficontractat noul virus în Croația, ci doar trei cazuri, care erau deja pozitive la momentul sosirii lor pe coasta Dalmată.
Turiștii depistațipozitiv vor trebui să petreacă perioada de carantina în Croația, în structuri înființate de hotelieri și proprietarii de centre de primire. Numai în cazul în care este posibilă organizarea returului, cu acordul țării de origine, va fi posibilă repatrierea.