CORONAVIRUS | Numărul cazurilor de îmbolnăvire a depășit pragul de 50 de milioane, la nivel mondial

CORONAVIRUS | Numărul cazurilor de îmbolnăvire a depășit pragul de 50 de milioane, la nivel mondial
Foto: pixabay.com

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivel mondial a trecut, duminică, de pragul de 50 de milioane, un sfert dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 30 de zile, adică în al doilea val al pandemiei, potrivit datelor Reuters. Bilanțul global al deceselor asociate infecției cu noul coronavirus a ajuns la 1,25 de milioane.

Peste 50 de milioane de oameni din toată lumea s-au infectat cu coronavirus de la începutul pandemiei

În prezent, cea mai afectată regiune a lumii este Europa, care a depășit, la finalul săptămânii trecute, pragul de 12 milioane de cazuri. Totodată, pe bătrânul continent au fost contabilizate 24% dintre victimele bolii respiratorii provocate de SARS-CoV-2.

Conform analizei publicate de jurnaliștii d ela Reuters, nu mai puțin de 1 milion de cazuri de contaminare au fost confirmate în decurs de trei zile, în Europa, adică 51% din total.

Totodată, din aceeași analiză reiese faptul că, în medie, în ultimele șapte zile, Franța a întregistrat 54.440 de cazuri zilnice de contaminare, un bilanț mai grav decât cel raportat de India. Asta în condițiile în care populația Franței este de aproape 67 de milioane de locuitori, în timp ce India are cel puțin 1,3 miliarde de locuitori.

Octombrie, luna cu cel mai grav bilanț al pandemiei de coronavirus

Astfel, octombrie a fost luna cu cel mai grav bilanț al pandemiei de coronavirus, la nivelul întregii lumi. Statele Unite ale Americii au devenit recent prima țară care a raportat un bilanț zilnic de peste 100.000 de infectări. De asemenea, potrivit sursei citate, media ultimelor șapte zile indică o creștere cu peste 540.000 de cazuri în 24 de ore.

Potrivit datelor disponibile, la ora transmiterii acestei știri, pe site-ul worldometers.info, cea mai gravă situație, la nivel mondial, este cea din SUA, care a înregistrat peste 10,2 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus de la debutul pandemiei și până în acest moment. Pe teritoriul american, bilanțul deceselor asociate infecției cu SARS-CoV-2 a depășit 243.000.

A doua cea mai afectată țară de pandemie este India, cu peste 8,5 milioane de contaminări și peste 126.000 de decese. Pe locul al treilea se află Brazilia, care a raportat până acum peste 5,6 milioane de infectări, iar bilanțul deceselor a trecut de 162.000.

Locul patru, la nivel mondial, este ocupat, în acest moment, de Franța, cu peste 1,7 milioane de cazuri de infectare și peste 40.000 de victime. De altfel, Franța este țara din Europa care traversează acum cea mai dificilă situație în contextul pandemiei.

Situația infectărilor cu coronavirus în România

La nivel european, România ocupă locul 12 din punctul de vedere al numărului cazurilor de contaminare.

Potrivit raportării de duminică a Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au fost înregistrate 6.752 de persoane au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-COV-2, iar86de pacienți infectați și-au pierdut viața. Astfel, bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la303.751 de infectări și 7.879 de decese. În acest moment,12.295 de români infectați sunt internați în spitale, din care 1.056 se află în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă. În utimele 24 de ore au fost prelucrate21.552 de teste pentru depistarea infecției cu noul coronavirus, dintr-un număr total de3.476.645.

În aceste condiții, începând de luni, în România intră în vigoare o carantină parțială, menită să limiteze creșterea numărului infecțiilor cu noul coronavirus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`