CORONAVIRUS | Slovacia a început a două etapă de testare la nivel național pentru depistarea infecției Covid-19

CORONAVIRUS | Slovacia a început a două etapă de testare la nivel național pentru depistarea infecției Covid-19
Foto: pixabay.com

Slovacia a lansat sâmbătă a două etapă de testare la nivel național pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, după un prim val de teste care a arătat că peste 1% din cei 3,6 milioane de oameni testați sunt contagiați, relatează AFP.

Testare în masă în Slovacia

Primul ministru slovac, Igor Matovic, s-a arătat îngrijorat de rezultatele obținute săptămâna trecută, când Slovacia a începuttestarea în masă a populației pentru infecția cucoronavirus.

”Am descoperit practic oarmăatomicăîmpotrivaCOVID-19”, adeclaratvineri premierul Igor Matovic reporterilor,lăudândparticiparearidicatălatestesăptămânatrecută.

”Credcă,dacăajungem la o participare dedouămilioane, ne putemfelicitacutoții”, a mai spus șefulexecutivului.

Oamenii din Slovacia fac teste de antigen, al căror rezultat este obținut în 30 de minute, însă aceastea sunt considerate mult mai puțin precise decât testele de laborator de tip Real Time PCR,unde tampoanele nazale trebuie trimise la un laborator pentru analiză.

Sâmbăta trecută, autoritățile sanitare au efectuat teste antigen asupra a 3.625 milioane de persoane, dintre care 38.359 persoane, adică1,06%, au avut rezultatepozitive.

Screening-ul are loc în 45 din cele 79 de districte din Slovacia cu cel mai mare procent de cazuri pozitive. Pentru testarea în masă au fost organizate nu mai puțin de 2.700 de puncte unde sunt administrate testele. Stațiile de screening sunt deschise între 08:00 și 20:00 ora locală.

Slovaciaare o populație de 5,5 milioane de locuitori, iar planul autorităților este acela să fie testată o parte cât mai mare din populație, excepție făcând copiii cu vârste mai mici de 10 ani.

Iohannis: ”OMS nu recomandă testarea în masă”

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații cu privire la strategia Slovaciei, țară carea testat în masă trei sferturi din populație, ca măsură de încetinire a răspândirii noului virus ucigaș Covid-19.

”Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. De exemplu, dacă noine testăm, iar rezultatul este negativ, oricare dintre noi poate contacta virusul imediat după”, a precizatșeful statului.

”OMS nu recomandă testarea în masă, ci în baza unei anchete epidemiologice, așa cum se întâmplă în prezent la noi în țară. Asteptăm să vedem ce aduce această testare în masă din Slovacia și dacă pot fi trase concluzii de acoolo. Dacă sunt clare și recomandabile, ne putem face o gândire în acest sens”, a mai spus președintele, conform Digi24.

Mai mult decât atât, preşedintele Klaus Iohannis a spus că România nu are capacitate pentru testare „în număr foarte – foarte mare”.

„În primul rând, România nu are capacitate pentru testare în număr foarte-foarte mare. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate. Nu avem dotări, nu avem personalul pentru aşa ceva şi nici nu e recomandată”, a mărturisit Iohannis.