COVID-19: Autoritățile din Japonia se așteaptă la un al patrulea val al pandemiei de coronavirus. „Va fi mai mare, din cauza noilor variante”

COVID-19: Autoritățile din Japonia se așteaptă la un al patrulea val al pandemiei de coronavirus. Va fi mai mare, din cauza noilor variante
Foto: Pixabay.com

Autoritățile japoneze din domeniul sănătății sunt îngrijorate de faptul că noile variante ale coronavirusului ar putea conduce la un al patrulea val al pandemiei de COVID-19, cu doar 109 zile până la începerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Al patrulea val al pandemiei de COVID-19 ar putea fi declanșat de noile variante

Variantele par a fi mai infecțioase și pot fi rezistente la vaccinuri, care încă nu sunt disponibile pe scară largă în Japonia. Situația este cea mai gravă în Osaka, unde infecțiile au atins noi recorduri săptămâna trecută, determinând guvernul regional să înceapă măsuri de blocare.

O variantă mutantă a COVID-19 descoperită pentru prima dată în Marea Britanie a luat amploare în regiunea Osaka, răspândindu-se mai repede și cauzând epuizarea locurilor libere în secțiile ATI din spitale, potrivit lui Koji Wada, un consilier guvernamental.

„Al patrulea val va fi mai mare”, a spus Wada, profesor la Universitatea Internațională de Sănătate și Bunăstare din Tokyo. „Trebuie să începem să discutăm cum am putea folosi aceste măsuri specifice pentru zona Tokyo.”, a mai preciat acesta, potrivit Reuters.

Japonia a declarat de două ori o stare de urgență care a acoperit cea mai mare parte a țării în ultimul an, cel mai recent chiar după Anul Nou, când a avut loc al treilea și cel mai mortal val al pandemiei. Funcționarii optează acum pentru măsuri mai bine direcționate care permit guvernelor locale să reducă programul de lucru și să impună amenzi pentru nerespectare.

Orașul Osaka a anulat evenimentele de ștafetă ale Torței Olimpice acolo, dar prim-ministrul Yoshihide Suga a insistat că Japonia va desfășura Jocurile conform programării. Acesta a declarat că măsurile utilizate în zona Osaka ar putea fi extinse și în Tokyo și în altă parte a Japoniei, dacă este necesar.

Luni au existat 249 de noi infecții în Tokyo, încă mult sub vârful de peste 2.500 în ianuarie. În Osaka, numărul a fost de 341, în scădere față de un record de 666 de cazuri sâmbătă.

Bilanț îngrijorător al pandemiei

Nu se cunoaște adevărata măsură a cazurilor mutante, deoarece doar o mică parte din cazurile COVID-19 pozitive sunt supuse studiului genomic necesar pentru găsirea variantelor.

Un raport al ministerului sănătății a arătat săptămâna trecută că 678 de cazuri de variante din Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia au fost descoperite la nivel național și pe aeroporturi.

Această variantă a fost prezentă la aproximativ 70% dintre pacienții cu coronavirus testați la un spital din Tokyo luna trecută.