China a raportat duminică cel mai mare număr de cazuri asimtptomatice COVID-19 din ultimele aproape 7 luni, după o infectare în masă, în regiunea Xinjiang, notează Reuters.
Autoritățile sanitare din Xinjiang au descoperit 137 de cazuri asimtomatice de COVID-19 în cadrul unei acțiuni de testare a 4,75 milioane de oameni din zona Kashgar. Cazurile au fost contacți ale unei angajate de 17 ani de la o fabrică de confecții, care sâmbătă a fost depistată pozitiv.
Bilanțul cazurilor asimptomatice este cel mai mare din data de 31 martie, când China a început să raporteze separat cazurile de coronavirus cu simptome.
Amploarea și viteza acțiunii de testare este la fel ca cea din cazul altor focare din China, cel mai recent, luna aceasta, fiind în Qingdao. Ancheta epidemiologică pentru găsirea originii focarului încă este în desfășurare.
China crește rapid numărul de persoane care primesc vaccinurile experimentale împotriva coronavirusului.
Orașul Jiaxing oferă un vaccin în curs de dezvoltare de către Sinovac. Grupurile cu risc ridicat, inclusiv persoanele care sunt „responsabile pentru operațiunile de bază ale orașului” vor avea prioritate, dar se pot înscrie și rezidenții care au nevoi de urgență. Vaccinul nu a fost încă aprobat, fiind în etapa finală a testării clinice.
China National Biotech Group, o altă companie chineză care fabrică vaccinuri, oferă acces la vaccin gratuit studenților care studiază în străinătate.
Companiile farmaceutice chineze au cinci vaccinuri în etapele finale ale testării, dar niciunul nu este aprobat pentru uz public. Înalți oficiali chinezi din domeniul sănătății au promis un vaccin pentru publicul larg înainte de sfârșitul acestui an.
Vaccinul CNBG a fost dat deja lucrătorilor medicali și angajaților companiilor chineze trimise în străinătate sub autorizație de urgență pentru persoanele din categoriile cu risc ridicat. Acesta a administrat vaccinul la 350.000 de persoane în afara studiilor clinice, a declarat un director executiv al companiei în septembrie. Studiile au înscris aproximativ 40.000 de persoane.
„În prezent, se pare că studenții chinezi care pleacă în străinătate au o dorință puternică de a avea acces la vaccin”, a declarat un angajat al CNBG de către un ziar de stat, The Paper, pe baza rezultatelor sondajului din septembrie. Studenții din China care urmează să-și înceapă semestrele în străinătate spun că vor vaccinul, deoarece sunt îngrijorați de îmbolnăvire.