“Crimă pentru onoare”. Vedetă pakistaneză, ucisă de fratele său. Motivul este uluitor (FOTO)

“Crimă pentru onoare”. Vedetă pakistaneză, ucisă de fratele său. Motivul este uluitor (FOTO)

O vedetă pakistaneză a fost ucisă de fratele său. Motivul este uluitor, totul ține de onoare, spune acesta.

Se știe că tradițiile din țara musulmană sunt foarte serioase, astfel că fratele său a decis să pună piciorul în prag și să distrugă așa zisa rușine a familiei.

Qandeel Baloch, o tânără starletă pakistaneză a fost ucisă de fratele ei după ce a apărut în mai multe ipostastze provocatoare pe rețelele de socializare.

Deseori, aceasta posta fotografii în care era destul de machiată și coafată, lucruri considerate exagerate de unii dintre compatrioții săi.

„Oamenii au înnebunit pur și simplu după aceea, în special fetele. Primesc numeroase apeluri telefonice, în care ele îmi spun că sunt o sursă de inspirație și că vor să fie ca mine”, declara tanara la începutul anului după ce a fost pe prima pagină a presei din Pakistan. Tânăra purtase la petrecerea de Sfântul Valentin o rochie purpurie decoltată.

În acest context, pentru a apăra rușinea familiei, fratele său a ucis-o în casa părinților, în timp ce sora sa venise să-și viziteze familia cu ocazia Eid ul-Fitr, sarbatoarea care marchează încheierea Ramadanului, informează AFP.

„Aparent, este un caz de crima comisă din onoare. Fratele a fugit după comiterea crimei, iar noi facem tot ce ne stă în putere pentru a-l aresta”, a anunțat poliția locală.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`