Croaţia îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la zona Schengen, a stabilit Comisia Europeană, în cadrul Colegiului Comisarilor, informează Euronews.
„Croaţia a luat măsurile necesare pentru a se asigura că îndeplineşte condiţiile necesare pentru aderarea la Schengen”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie.
Anunțul favorabil Croației a fost făcut la capătul unui proces de evaluare început în 2016.
Decizia de a permite aderarea Croaţiei la Schengen ţine acum de guvernele UE, ca şi în cazul României şi Bulgariei. Aceste două state așteaptă din 2011 hotărârea finală, care, însă, n-a fost luată pentru că nu există un consens între statele membre.
Slovenia a transmis deja că va bloca aderarea Croaţiei la Schengen, motivul ținând de o dispută de la frontieră.