Cum s-a îmbolnăvit un muncitor după ce a curățat deșeurile de la World Trade Center şi ce compensații a primit

Cum s-a îmbolnăvit un muncitor după ce a curățat deșeurile de la World Trade Center şi ce compensații a primit
Edgar Galvis, în vârstă de 51 de ani, este unul dintre muncitorii care a lucrat la curățirea deșeurilor de la World Trade Center, și căruia i s-a promis o sumă de bani pentru efortul prestat. Însă, după ce...

Edgar Galvis, în vârstă de 51 de ani, este unul dintre muncitorii care a lucrat la curățirea deșeurilor de la World Trade Center, și căruia i s-a promis o sumă de bani pentru efortul prestat. Însă, după ce bărbatul a lucrat zile la rând, chiar 16 ore pe zi, a făcut cancer la gât și a primit o sumă compensatorie de zero dolari, notează New York Post.

Galvis a dat în judecată compania Merrill Lynch, care îl angajase să lucreze în condiții toxice, la curățarea dărâmăturilor, dar compania a decis, în schimb, să-i ofere 10.005 dolari pentru a renunța la proces. Nici de data aceasta muncitorul nu și-a văzut banii, întrucât toți banii au rămas la avocații lui Galvis, care ulterior i-au trimis un cec de zero dolari, însoțit de o scrisoare în care scria “Ne-a făcut plăcere să vă prezentăm în acest caz”.

“Am atins pragul de jos. Aveam nevoie de cecul acesta și vă închipuiți ce-am simțit când l-am deschis. Inițial am crezut că este o glumă”, a declarat Edgar Galvis, care în prezent este șomer și are datorii în valoare de 30.000 de dolari.

Imigranul columbian a povestit că singura măsură de protecție pe care o avea împotriva prafului toxic era o mască de hârtie pentru nas și gură, care se dezintegra din cauza transpirației.

Foto: nypost.com

La instențele unui prieten, în 2005 bărbatul, tată a doi copii, a apelat la o firmă de avocatură Worbye, Groner, Edelman& Napoli Bern, specializată în reprezentarea muncitorilor a căror sănătate a avut de suferit în timpul curățării dărâmăturilor.

Bărbatului i s-a garantat că dacă își va apăra drepturile va putea primi milioane de dolari. Dar, cum nu s-a întâmplat așa, Galvis a fost păcălit că va primi 5.000 de dolari, după ce se vor deduce cheltuielile și onorariile. Mai mult, dacă va merge înainte cu procesul și va pierde, riscă să plătească 100.000 de dolari cheltuieli de judecată.

În final, Edgar Galvis a primit un cec de zero dolari, suferă de cancer la gât, iar avocații au rămas cu cei 10.005 de dolari.

“Mi se pare că se profit de neștiința unor oameni ca mine”, a spus Galvis.

Firma de avocatură Napoli Bern reprezintă circa 10.000 de muncitori care au lucrat la curățarea deșeurilor de la World Trade Center. Pe lângă muncitorul Columbian, alți lucrători sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratați și batjocoriți, precizând că nu au primit decât 40% din sumele oferite pentru a renunța la proces.

Tags: