Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în estul Indoneziei. Localnicii se tem de un nou tsunami devastator

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în estul Indoneziei. Localnicii se tem de un nou tsunami devastator

Un cutremur puternic a avut loc sâmbătă dimineața în Indonezia. Seism cu magnitudinea de 6,1 s-a produs în largul coastei de est a insulei Celebes și în apropiere de oraşul Manado, situat în nordul insulei.

Nu a fost încă emisă o avertizare de tsunami şi nu s-au înregistrat pagube până în prezent, însă fiecare seism cu magnitudine ridicată readuce în mintea localnicilor coșmarul trăit în decembrie 2004, când un cutremur de 9,1 a provocat un tsunami uriaş şi a ucis 220.000 de persoane în toată regiunea Sumatra, fiind una dintre cele mai mari catastrofe naturale înregistrate vreodată.