Externe
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc, joi seară, în două zone din nordul statului Chile.
În urma seismului nu au fost raportate victime, pagube materiale şi nici risc de tsunami, a anunţat Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă din Chile (Onemi).
Cutremurul a avut loc la 38 kilometri sud de localitatea Camina, în regiunea Tarapaca, fiind localizat la o adâncime de 97 de kilometri. Cutremurul a fost resimțit şi în regiunea Arica şi Parinacota, care se învecinează cu Peru şi Bolivia.
„Caracteristicile cutremurului nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a provoca un tsunami în zonele de coaste din Chile”, a precizat Serviciul hidrografic şi oceanografic al Marinei chiliene.