Dacian Cioloș și-a prezentat, marți, mandatul cu care va merge pentru Consiliul European.
Acesta a precizat care sunt temele reuniunii de iarnă de la Bruxelles.
„Principala temă discutată va fi legată de migrație, un subiect cu sensibilitate politică care preocupă statele membre. E un test pentru UE ca să își arate capacitatea de a lua decizii pe subiecte mai sensibile. Măsurile au fost concentrate pe efecte, mai puțin pe cauze. România va continua să insiste pentru nevoia de a trata cauzele și de a găsi măsuri pentru a ține sub control cauzele”, a spus premierul.
Cioloș a vorbit despre cele două centre de relocare care trebuie să fie funcționale pentru aplicarea legilor Consiliului în privința acestui aspect.
Însă, oficialul a subliniat că „România își menține rezerva față de mecanismul de relocare care ar rezolva doar cauzele”.
În ceea ce privește lupta împotriva terorismului, „România va susține măsurile de combatere a fenomenului, întărirea sistemului de schimburi de informații între statele membre pentru a ține sub control suspecții și pentru a-i urmări”.
Premierul a vorbit și despre zona euro și a spus că va insista pe consultarea statelor membre în privința unor măsuri.
Altfel, „susținem aprofundarea pieței unice, implementarea agendei digitale, respectarea celor patru libertăți”.
Cioloș a explicat că „România dorește ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. E un lucru în interesul Marii Britanii și al Uniunii Europene. În mare parte pornim cu o abordare pozitivă a punctelor propuse de Regatul Unit al Marii Britanii”.
#DIRECT_ONE_lplovz#