Daily Mail: Prințul Charles ar putea deveni în sfârșit Rege al României, grație strămoșului său Vlad Țepeș

Daily Mail: Prințul Charles ar putea deveni în sfârșit Rege al României, grație strămoșului său Vlad Țepeș
Cotidianul Daily Mail a publicat un articol în care scrie că Prințul Charles ar putea deveni Rege al României, în caz că se plictisește să mai aștepte mult timp pentru a accede la tronul Marii Britanii, și...

Cotidianul Daily Mail a publicat un articol în care scrie că Prințul Charles ar putea deveni Rege al României, în caz că se plictisește să mai aștepte mult timp pentru a accede la tronul Marii Britanii, și bineînțeles, dacă țara noastră va instaura până la urmă monarhia.

„Fiind cel mai longeviv moştenitor de tron din istoria Marii Britanii, Prinţul Charles s-a plictisit să tot aştepte să ajungă la tron
”, scriu jurnaliștii britanici, precizând totuși că „este puţin probabil ca Prinţul Charles să fie o opţiune serioasă pentru tronul României”, deoarece Regele Mihai I este încă în viaţă şi are familie.

Ziarul aminteşte că ultimul rege al României, regele Mihai, care a condus ţara între 1927-1930 şi apoi între 1940-1947, a fost forţat să abdice de noii lideri comunişti ai ţării, care l-au ameninţat cu execuţii în masă, dacă refuză să predea puterea. România a îndurat apoi decenii de comunism, în special în timpul dictatorului Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu „un pumn de fier” din 1965 până în 1989, când a fost executat, precizează publicaţia.

În articol se vorbește despre faptul că în România România s-a vehiculat de mai multe ori ideea reinstaurării monarhiei. „După ce s-a aflat, dintr-un interviu publicat acum câteva săptămâni, că Prinţul Charles este rudă de sânge cu Vlad Ţepeş, au apărut speculaţii referitoare la numele său”, mai scrie publicația britanică.

Britanicii mai scriu că zvonurile au luat amploare odată cu vizita de săptămâna trecută a ministrului Turismului, Elena Udrea, la Londra, pentru a se întâlni cu Prințul Charles. Întâlnirea nu a fost făcută publică dinainte, dar au apărut poze „secrete” de la întrevedere, iar „fermecătoarea” Udrea a vorbit, apoi, despre gazda sa la superlativ şi a spus că românii ar trebui să semene mai mult cu prinţul Charles şi „să aprecieze ţara în care trăiesc”.

Ziarele au speculat că Prinţul Charles ar urma să renunţe la tronul Marii Britanii – în favoarea fiului său, Prinţul William, mult mai simpatizat de public – şi să ajungă pe tronul României. Britanicii spun că acesta ar fi motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu ar fi lansat atacurile asupra fostului monarh, Regele Mihai I.

Apoi, ziarul britanic trece în revistă legăturile Prinţului Charles cu România, printre care reşedinţa de la Viscri, vizitele dese în România, dar şi întâlnirile cu oficialii români.

În final, Daily Mail citează surse din cadrul Casei Regale britanice, care spun că speculaţiile referitoare la Prinţul Charles şi România sunt „ridicole”.