În ultimele zile se duc lupte tot mai crâncene pentru controlul asupra Insulei Șerpilor. Situată la numai 45 de kilometri de România, insula a fost capturată de ruși la începutul războiului, iar acum ucrainenii încearcă s-o recupereze. Ambele părți au transmis că au doborât diverse ținte inamice în zonă.
Insula Şerpilor este considerată importantă din punct de vedere tactic, dar în unele condiţii poate fi vitală și din punct de vedere economic.
Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), a explicat de ce ucrainenii practic ne ajută pe noi și întreaga Europă, încercând să recapete controlul asupra Insulei Șerpilor.
„Moscova va avea imediat pretenţii dacă Putin rămâne cu Insula Şerpilor, care se află aproape de zona economică exclusivă câştigată de România, conform unei decizii a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.
Vorbim deci de o zonă în care se află zăcăminte de gaz care pot limita sau chiar exclude dependenţa României şi Europei de combuistibilul rusesc.
Putin nu va avea scrupule şi va contesta cu siguranţă decizia de la Haga privind zona economică exclusivă câştigată de România pe principiul ”acolo vorbeaţi cu Ucraina, acum discutaţi cu Rusia”, a declarat Costin Georgescu, pentru Adevărul.
Fostul director SRI a mai precizat că Vladimir Putin vrea să pună mâna pe gazul din Marea Neagră, ca să se asigure astfel că Europa rămâne dependentă de gazul rusesc.
„Oricum, este clar că pe lângă pretenţia imperialistă, Putin are în acest război şi clare interese economice. A jefuit Ucraina de cereale, de utilaje agricole, de uleiuri. Acum vizează clar şi gazul din Marea Neagră. Şi, repet, nu pentru că nu ar avea ei destul, ci pentru a nu da ocazia României şi UE să-şi scadă dependenţa de gazul rusesc.
Drept urmare, prin aceste atacuri, cred că partea ucraineană vrea, practic, să ne ajute încercând să repună mâna pe Insula Şerpilor. Este un gest de prietenie faţă de România şi faţă de Europa, în general”, a explicat Costin Georgescu, pentru Adevărul.