De ce nu își mai cumpără românii case în Spania și Italia. Unii aleg să se întoarcă acasă

De ce nu își mai cumpără românii case în Spania și Italia. Unii aleg să se întoarcă acasă
Sursă foto: Pixabay

Românii care sunt plecați în Italia și Spania au devenit mai reticenți atunci când își cumpără o locuință acolo.

Locuințele, tot mai scumpe

Motivul este unul financiar pentru că s-au scumpit taxele, iar prețurile locuințelor sunt din ce în ce mai mari, conform știrileprotv.

O femeie locuiește în Torino stă în chirie și plănuia să își ia un credit ca apoi să își cumpere o casă, dar s-au răzgândit din cauza banilor.

„Cred că, la un moment dat, visul fiecărui român a fost să își cumpere o casă în străinătate. Casele s-au scumpit foarte mult, taxele sunt foarte mari, plătim o chirie lunară de 550 de euro și în paralel ne construim o viață în România”, a spus femeia.

„În 2021, la sfârșit, au început să se blocheze vânzările pentru simplul fapt că împrumuturile la bănci au avut taxe variabile, a făcut în așa fel încât ratele să ajungă aproape dublu”, a spus un agent imobiliar în Italia.

Spre exemple, un apartament de 45 de metri pătrați, de la marginea Romei, poate ajunge chiar și la prețul de 160.00 de euro, spiun agenții imobiliari.

Românii din diaspora se întorc acasă

Dar, alt motiv este legat de faptul că deși locuiesc în străinătate, inima le este tot în România. Astfel, în loc să își cumpere o casă în diaspora, românii aleg să se întoarcă acasă și investesc acolo.

„În ultimul an a existat un trend de revenire și au fost din ce în ce mai multe întrebări privind prețul caselor, prețul terenurilor și știm destul de multe cazuri de români care au cumpărat în România apartamente sau își construiesc în continuare case”, a declarat Marius Bostan, Asociația Repatriot.

Și românii din Spania se gândesc de două ori înainte de a-și cumpăra case acolo. Experții spun că piața liberă a scăzut, în 2023, cu 13% în primele 3 luni și cu 16% în al doilea trimestru, față de anul 2022.

Dar, agenții imobiliari din Spania spun că numărul românilor care cumpără locuințe le folosesc în scop turistic, iar ei locuiesc în țară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Moartea celor trei români, înecați în râul Natisone din Italia, este anchetată. Patru persoane sunt acuzate de ucidere din culpă
23:53 - Calvarul îndurat de o educatoare din Suceava, mamă a 6 copii. Soțul o bătea zilnic cu lopata. Cum au aflat autoritățile
23:52 - Casa Albă apără grațierea lui Hunter Biden de către tatăl său, președintele SUA, Joe Biden, pe fondul reacțiilor negative
23:29 - SUA trimit un nou ajutor militar de 725 de milioane de dolari Ucrainei, inclusiv mine, espre care mai multe ONG-uri spun că przintă potențiale riscuri pentru civili
23:13 - Margot Robbie spune că scenele în care a jucat complet goală în filmul „Lupul de pe Wall Street” au fost ideea ei și l-a refuzat pe Scorsese când a sugerat: „Ai putea să pui ceva pe tine”
23:09 - Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, neagă că Administrația Trump l-ar susține pe Georgescu și denunță „un atac de proporții nevăzute prin TikTok, poate și prin alte feluri împotriva statului român la alegeri” (VIDEO)
23:08 - Polițist din Alba, găsit împușcat în cap. Problemele legale ale fiului l-ar fi făcut să recurgă la gestul extrem
22:42 - UDMR o susține pe Elena Lasconi la prezidențiale. Kelemen Hunor: „Vă rog frumos să ţineţi cont de această recomandare”
22:42 - A cincea seară de proteste în Georgia: Mii de protestatari nu cedează, deși poliția a folosit din nou tunuri cu apă și gaze lacrimogene
22:35 - Foc de avertisment, tras la Cluj. Un bărbat a amenințat polițiștii cu un topor