Decizia luată de autoritățile germane privind focarul uriaș focar de coronavirus de la abatoarele unde sute de români sunt infectați

Decizia luată de autoritățile germane privind focarul uriaș focar de coronavirus de la abatoarele unde sute de români sunt infectați
Foto: Hepta

Autoritățile germane din Renania de Nord-Westfalia a luat mai multe măsuri în contextul focarului de COVID-19 de la abatoarele din Guetersloh, unde 1.300 de angajați au fost infectați, jumătate fiind români.

Premierul landului Armin Laschet a decis, în urma întâlnirii de duminică a celulei de criză, să trimită echipe mobile de testare pentru locuitorii din regiunea abatorului. El a spus că este risc enorm de contagiune, dar a decis să nu instituie carantina pentru orașele unde locuiesc acum angajații abatorului.

Armin Laschet a făcut un apel către angajații străini de la abator, să nu părăsească țara, să aibă răbdare să fie testați și le-a dat asigurări că vor primi cel mai bune tratament în spitalele din Germania.

Autoritățile germane au decis să nu aplice carantina la nivelulorașului Guetersloh

Deocamdată nu există o blocare nouă în districtul Gutersloh. Armin Laschet a justificat decizia prin faptul că noul coronavirus încă nu s-a răspândit la nivelul publicului larg de la angajații companiei de procesare a cărnii Tönnies infectați. Cu toate acestea premierul nu a exclus măsura carantinării dacă situația o va impune.

Laschet a menționat ca o problemă majoră sunt condițiile de cazarea a angajaților companiei Tönnies.

Potrivit oficialului german acum este crucial ca testele să fie evaluate rapid. Laschet a subliniat că aproape toate testele au fost finalizate în această duminică, scrie presa locală.

Laschet a explicat: Primul pas este acum: testarea – al doilea pas constă în aplicarea carantinei. Pentru a aplica normele de carantină, biroul de ordine publică și poliția sunt de serviciu.

Noi focare de COVID-19, la abatoarele din Germania

Noi focare de COVID-19 au izbucnit în Germania la firma de prelucrare a cărnii Toennies, unde peste 1.000 de persoane erau confirmate cu COVID-19, sâmbătă.

Vorbind într-o conferință de presă sâmbătă, proprietarul companiei de carne, Clemens Toennies, a declarat că focarul a prezentat o „criză” pentru firma sa, care a suspendat operațiunile, deoarece autoritățile încearcă să controleze focarul.

„Am crezut că am făcut totul bine”, a spus Toennies, adăugând că firma sa s-a străduit să strângă datele personale ale angajaților și contractorilor, astfel încât autoritățile să poată urmări focarul.

Amintim faptul că mai mulți muncitori români au fost revoltați în urmă cu câteva săptămâni de condițiile proaste de cazare din Germania, motiv care a stat la baza unei propuneri legislative în Germania privind schimbarea reglementărilor în domeniul muncii.