Declarația comună a lui Joe Biden și Vladimir Putin, în urma întâlnirii de la Geneva

Declarația comună a lui Joe Biden și Vladimir Putin, în urma întâlnirii de la Geneva
foto: Hepta.ro - Sputnik - Stringer / Hepta.ro - DPA Images

Vladimir Putin și Joe Biden s-au întâlnit oficial, astăzi, la Geneva. În urma evenimentului, staff-urile americanilor și rușilor au transmis o declarație comună, prin care au concluzionat cele discutate.

„Noi, preşedintele SUA, Joseph R. Biden, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, notăm că Statele Unite şi Rusia au demonstrat că, inclusiv în perioade de tensiune, sunt capabile să facă progrese asupra obiectivelor comune în sensul asigurării predictibilităţii în domeniul strategic, pentru reducerea riscurilor conflictelor militare şi ameninţării unui război nuclear”, se arată în declarația americano-rusă.

De asemenea, în cadrul declarației se precizează și informații despre Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic.

„Recenta prelungire a Noului Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic) reprezintă un exemplu în sensul angajamentului nostru pentru controlul armelor nucleare. Astăzi, reafirmăm principiul că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să aibă loc niciodată”, arată Declaraţia SUA-Rusia, postată pe site-ul Casei Albe.

Punctul de vedere al lui Joe Biden, prezentat în cadrul unei conferințe de presă

Președintele Biden a explicat de ce consideră că este important să se întâlnească personal cu președintele rus Vladimir Putin.

„A fost important să ne întâlnim în persoană, astfel încât să nu existe nicio greșeală cu privire la ceea ce am vrut să comunic”, a spus Biden. „Statele Unite vor răspunde acțiunilor care afectează interesele sale vitale sau ale aliaților noștri”, a spus Biden.

După întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, președintele american Joe Biden a declarat că cei doi lideri „împărtășesc o responsabilitate unică de a gestiona relația dintre cel două țări puternice și mândre, o relație care trebuie să fie stabilă și previzibilă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`