Deputaţii greci sunt aşteptaţi, miercuri, să voteze un program de austeritate pe patru ani care va oferi ţării sprijiniul financiar de care are nevoie, realtează AFP.
În mod normal, deputaţii greci ar trebui să supună votului o lege cadru vizând realizarea unor economii de 28,4 miliarde de euro între 2012 şi 2015 şi realizarea a 50 de miliarde euro din privatizări şi vânzări de active. După votul de miercuri urmează un al doilea scrutin, joi, cu privire la legea de punere în aplicare.
„Singurul mod de a evita incapacitatea de plată este ca Parlamentul să aprobe programul economic. Acesta trebuie aprobat pentru ca următoarea tranșă din ajutorul financiar să fie eliberată. Pentru cei care speculează în legătură cu alte opțiuni, voi spune clar: nu există un plan B pentru evitarea intrării în incapacitate de plată”, a declarat oficialul European.
În cazul în care Grecia va refuza programul de austeritate, intrarea în incapacitate de plată a statului elen, precum şi a undei de şoc pe care ar provoca-o, ar putea fi mai dramatică decât falimentul băncii americane Lehman Brothers, din septembrie 2008, susţin unii analişti.
O serie de proteste violente au avut loc, marţi, în Atena şi Salonic, după ce 15.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de bugetul de austeritate, dezbătut în Parlament.