Alertă la nivelul Uniunii Europene! Un gel de mâini produs în Turcia poate afecta sănătatea consumatorilor. Sesizarea a fost făcută prin RAPEX, un sistem de alertare valabil la nivel european și a fost descoperită de Danemarca. Gelul de mâini se găsește în ambalaje de 100 de ml și conține un nivel ridicat de metanol.
Potrivit jurnaliștilor de la Cancan.roo, directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC anunță că respectivul dezinfectanteste vândut în magazine, deși conține metanol, o subtanță toxică pentru sănătatea populației. Mai exact, gelul produs în Turcia, conţine metanol în proporţie de 11,6%, care este deosebit de toxic atât pentru sistemul nervos central cât şi pentru ochi.
Mai mult decât atât, consumatorii nu au nicio informație cu privire la toxicitatea și la inflamabilitatea produsului. Ambalajul nu este prevăzut cu sistem de închidere de siguranță pentru copii. Iar, mai grav, ingestia sau contactul cu metanolul poate duce la orbire și chiar la deces. În ţara noastră însă, până acum nu a fost identificat în niciun centru comercial.
Oficialii ANPC susțin că ingestia sau contactul cu metanolul poate duce la orbire și la deces. În plus, de pe ambalaj, lipsesc pictogramele de pericol și avertizările necesare,arată sursa anterior citată.
„Alerta RAPEX privind un produs care poate afecta sănătatea consumatorilor:gel de mâini produs în Turcia notificat de către Danemarca: produsul conține metanol (valoare măsurată: 11,6 %), care este deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi”, a afirmatPaul Anghel.
Pe de altă parte,vicepreședintele ANPC, Vela Mitran, a dezmințit faptul că respectivul lot ar fi ajuns pe piața românească. Pentru a lămuri situația, autoritățile competente fac verificări.
”Noi nu avem astfel de informații că acest gel se află pe piață la noi. Alerta abia a venit. Este venită de la Comisia Europeană (CE) prin sistemul de alertă rapidă RAPEX. Acolo este dat de Danemarca. Fiecare țară poate pune acolo o alertăîn cazul în care un produs afectează sănătatea populației. De această dată este vorba despre un produs ca țară de origine Turcia, iar alerta a dat-o Danemarca. Noi nu avem informații în acest moment că acest gel se află pe piață la noi, însă facem verificări… Abia am primit și noi alerta că se află în România”, a declarat, pentru B1 TV,vicepreședintele ANPC, Vela Mitran.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.