Disney elimină desene animate celebre, considerate „discriminatoare”

Disney elimină desene animate celebre, considerate „discriminatoare

Disney a eliminat din grila de programe desene animate care au scris istorie de-a lungul timpului, precum Peter Pan, Dumbo și Pisicile Aristrocrate, informează Daily Mail.

Producțiile menționate sunt considerate de Disney nealineate noilor tendințe „politically correct”, discriminatorii. Peter Pan a fost eliminat pentru că în film apare un trib cu americani numiți „piei roșii”, în Pisicile Aristrocrate există o siameză care ar caricaturiza asiaticii, iar Dumbo ar ridiculiza afro-americanii.

Deciziile au fost luate de o „comisie de experți”, iar desenele animate au rămasdisponibile doar pentru adulți, cu avertismentul: „Acest program conține imagini cu rele tratamente aplicate oamenilor și culturilor”.

Sociologul Alfred Bulai: „Dacă este doar primul pas, ne amintim de anii comunismului”

Măsurile„politically correct” au fost comentate de către sociologul Alfred Bulai pentru B1.ro.

„Mâine-poimâine, cred că va trebui să îmbrăcăm statuile, pentru că altfel, ‘e promiscuitate’. Sau să nu mai dăm anumite secvențe din istorie. Direcția nu este cea bună, de a falsifica, de a interveni în produsele culturale. Sigur, în ziua de azi, poți să produci filme care să respecte noile valori ale societății.

Că avertizezi, sigur, nu e o problemă. Problema este dacă acesta este abia primul pas. Dacă este doar primul pas, ne amintim de anii ’80 din România, care erau exact în aceeași logică, cu ceea ce ‘e corect’ și ceea ce ‘nu e corect’. Ce ‘nu era corect’, nu era dat. Ideea era că societatea e perfectă și că nu poate să existe vreo devianță”, a punctat Alfred Bulai.

Urmăriți B1TV.ro și pe