O firmă de robotică din Anglia a inventat un dispozitiv menit să-i ajute pe oameni pentru a menţine distanţarea socială. Cum numărul infectărilor cu noul coronavirus se află într-o continuăcreştere, orice metodă de a evita contaminarea este binevenită, potrivit ProTv.
Dispozitivul “Bump” a fost deja lansat pe piaţă şi folosit de o primă companie care a reuşit să oprească la timp răspânidrea noului COVID-19, fără să-şi oprească activitatea.
Aparatul electronic delimitează o zonă de siguranţă de doi metri în jurul purtătorului său cu ajutorul funcţiei Bloetooth şi a undelor radio. Acesta emite o lumină albastră atunci când păstrezi o distanţă corectă faţă de cei din jur, însă dacă te apropii mai puţin de un metru, lumina devine roşie şi este emis un semnal sonor continuu pentru a te avertiza.
„Bump te ajută să faci ceva ce nu e chiar intuitiv. Tuturor ni se întâmplă să uităm de distanţare, în pofida semnelor marcate pe jos. Dar acum „Bump” îți dă mai ușor acest indiciu. Sistemul îţi spune: “Atenţie, fă un pas în spate” şi asta fără să fie stânjenitor sau să te facă să te simţi ciudat pentru că ai invadat spaţiul altcuiva”, a declarant directorul executival Tharsus, Brian Palmer.
Acest dispozitiv şi-a dovedit recent eficienţa, când unul dintre angajaţii companiei a fost infectat cu noul coronavirus şi în doar câteva minute un manager a putut stabili exact cine ar trebui să intre în carantină. Aşadar, compania nu a fost nevoită să se închidă
„La început, era destul de ciudat, pentru că ne gândeam involuntar: “O, te apropii prea mult”. Dar acum toată lumea realizează că nu trebuie să mai stai foarte aproape de altcineva, iar acest aparat este pentru siguranța noastră, a tuturor”, aspus Rebecca Henry, ofițer tehnic al Tharsus.