Rusia este un stat puternic şi nu se teme de sancţiunile Occidentului, a declarat marţi premierul rus, Dmitri Medvedev, citat de RIA Novosti. „Rusia nu se teme de sancţiuni. Ţara noastră este puternică. Oricine ar încerca să exercite presiuni asupra noastră, noi vom continua să trăim în ţara noastră iubită, vom continua dezvoltarea acesteia, vom continua investiţiile. Tentativele de a exercita presiuni asupra Rusiei nu au funcţionat niciodată. Nu vor da rezultate nici de această dată”, a declarat Medvedev în cursul unei întâlniri cu tinerii.
Statele occidentale au adoptat o serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, după anexarea fostei regiuni ucrainene Crimeea şi pe fondul conflictului separatist din estul Ucrainei. La rândul său, Rusia a introdus sancţiuni similare împotriva ţărilor occidentale.