Donald Trump este acuzat că și-a îngropat fosta soție Ivana Trump pe terenul clubului său de golf din Bedminster, New Jersey, pentru a profita de scutiri fiscale oferite de cimitirele locale, potrivit Daily Mail.
Prima soție a fostului președinte al SUA, Ivana Trump, a fost înmormântată lângă prima gaură a clubului național de golf Trump din New Jersey. Potrivit codului fiscal din New Jersey, terenul care este dedicat unui cimitir este scutit de toate taxele, ratele și evaluările.
Conform codului, mormântul fostei soții a lui Donald Trump ar putea avea implicații fiscale pentru afacerea sa de golf, scrie Business Insider.
Locația mormântului, lângă prima gaură a terenului de golf de la Trump National Golf Club din New Jersey, poate avea implicații fiscale pentru afacerea deținută de fostul președinte.
De asemenea, fosta soție a lui Trump, este prima persoană despre care se știe că a fost înmormântată pe terenul de golf deținut de acesta.

Conform codului fiscal din statul New Jersey, orice teren care este dedicat cimitirului este scutit de toate taxele, ratele și evaluările.
Totodată, companiile de cimitir sunt scutite în mod special de la plata oricăror taxe imobiliare, rate și evaluări sau impozite pe proprietatea personală pe terenurile lor, precum și impozite pe afaceri, impozite pe vânzări, impozite pe venit și impozite pe moștenire, potrivit sursei citate.
Donald Trump a anunțat pentru prima dată planuri pentru un cimitir de familie în Bedminster în anul 2007. În 2012 a avut intenția de a cosntrui un mausoleu pentru familia sa. Ulterior și-a modificat propunerea pentru a construi pe proprietatea respectivă un cimitir cu peste 1.000 de morminte. Apoi s-a răzgândit, plănuind să creeze un „cimitir privat de familie cu 10 parcele” în aceeași locație, scria The Washington Post în 2017.