Propunerile candidatului republican Donald Trump care a lansat un apel la interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite au fost denunțate cu vehemență de Casa Albă, care precizează că acestea nu sunt în conformitate cu valorile americane.
„Acest lucru este complet contrar valorilor noastre ca americani”, a declarat Ben Rhodes, consilier apropiat al președintelui Barack Obama. „Respectul libertății religioase este înscris în Declarația noastră a drepturilor (Bill of Rights)”, a subliniat el la postul CNN.
„De asemenea, este contrar securității noastre”, a mai precizat el și a atenționat că jihadiștii din gruparea ISIS vor să dea impresia unui „război între Statele Unite și islam”.
Miliardarul îi acuză tot mai frecvent pe musulmani după atentatele de la Paris.
Într-un comunicat difuzat luni, acesta a lansat un apel la „interzicerea totală și completă a accesului musulmanilor în Statele Unite până când aleșii țării noastre vor înțelege ce se întâmplă”.
Barack Obama le-a cerut americanilor să nu cedeze fricii sau tentației de a-i stigmatiza pe musulmani.
„SI nu vorbește în numele islamului, sunt niște criminali, niște asasini”, a declarat el, cerând ca musulmanii să fie considerați ca aliați în loc „să îi respingem cu suspiciune sau ură”.