Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin, au discutat la telefon despre negocierile cu privire la controlul armamentelor. Ei au mai vorbit despre instrumententele în lupta cu pandemia de coronavirus și despre repornirea economiilor. Kremlinul a precizat că Putin și Trump au abordat și subiectul programului nuclear iranian, dar Casa Albă nu a menționat deloc acest lucru în comunicatul său. Convorbirea telefonică a avut loc în contextul în care SUA și Marea Britanie acuză Rusia că a testat o armă ce ar putea fi folosită la distrugerea sateliţilor.
Președintele american Donald Trump i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, în cadrul unei discuții telefonice, că vrea să evite o cursă a înarmării cu Federația Rusă și China și speră la progrese în negocierile privind controlul armamentelor.
Kremlinul a anunțat că Putin și Trump au discutat și despre programul nuclear iranian. În schimb, Casa Albă nu a menționat deloc Iranul în comunicatul său, precizează Reuters.
Potrivit Casei Albe, cei doi șefi de stat au discutat și despre mijloacele de a învinge pandemia de coronavirus și despre redeschiderea economiilor.
Administrația americană vrea ca Beijingul să se alăturile negocierilor dintre SUA și Rusia pentru ajungerea la un acord care să înlocuiască Tratatul New START, ce va expira anul viitor. Luna aceasta, un diplomat chinez a spus că țara sa este dispusă să se alăture negocierilor cu condiția ca SUA să-și reducă arsenalul nuclear la un nivel similar celui chinez, care este de aproximativ 20 de ori mai mic.
Discuția a avut loc în contextul în care Statele Unite și Marea Britanie acuză Rusia că a testat o armă ce ar putea fi folosită pentru distrugerea sateliţilor în spaţiu.
Comandamentul Spațial american susține că are dovezi că arma a fost testată săptămâna trecută, pe 15 iulie. Este o amenințare „reală, serioasă şi în creştere”, a transmis acesta, în vreme ce Direcția Spațială britanică s-a declarat preocupată de manevra Rusiei.
În schimb, Ministerul rus al Apărării a susținut că a fost testată doar o nouă tehnologie de verificare a echipamentelor spațiale ruse.
Cele trei puteri sunt semnatare ale unui acord mai amplu ce prevede că spațiul nu poate fi explorat decât în scopuri pașnice.
Problema ar urma să fie discutată săptămâna viitoare, în timpul negocierilor de la Viena privind înlocuirea tratatului bilateral New Start de limitare a numărului de focoase nucleare.
„E o nouă dovadă a eforturilor constante ale Rusiei de a dezvolta şi a testa sisteme din spaţiu, în concordanţă cu doctrina militară a Kremlinului de a folosi arme care să ţină instalaţiile SUA şi ale aliaţilor lor sub ameninţare”, a declarat generalul Jay Raymond, care conduce forţele spaţiale americane, citat de space.com.
La rândul său, Christopher Ford, înalt oficial american responsabil cu controlul armelor, a vorbit despre „pedoaria ipocrită a Rusiei privind controlul armelor în spaţiu”.