Economia rusă este în recesiune și se confruntă cu o inflație de 20%, spune secretarul Trezoreriei a SUA: „Invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina a sporit și mai mult incertitudinea economică”

Economia rusă este în recesiune și se confruntă cu o inflație de 20%, spune secretarul Trezoreriei a SUA: „Invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina a sporit și mai mult incertitudinea economică”
Secretarul Trezoreriei a SUA, Janet Yellen. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Shawn Thew - Pool Via Cnp

Sancțiunile introduse de Occident ca urmare a invaziei ruse în Ucraina au dat o lovitură puternică în economia Federației Ruse, a declarat secretarul Trezoreriei a SUA, Janet Yellen, marți, în Congresul american, potrivit CNN.

Economia Rusiei este în recesiune și se confruntă cu o inflație de 20%, spune secretarul Trezoreriei a SUA

„Economia lor este în mod clar în recesiune”, a spus Janet Yellen, adăugând că există prognoze care arată că economia rusă se va contracta cu 10% – 15%.

Inflația din Federația Rusă probabil va varia în jurul bornei de 20% în acest an, consideră oficialul american.

„Firmelor ruse care au fost sancționate le este aproape imposibil să obțină acces la bunurile și serviciile de care au nevoie pe piețele globale”, a continuat secretarul Trezoreriei a SUA, oferind exemplul companiilor rusești din sectorul de apărare care nu găsesc chipuri și alte componente de care au nevoie pentru a reface arsenalele militare.

Anterior, Janet Yellen afirma că „invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina a sporit și mai mult incertitudinea economică”.

Războiul din Ucraina a perturbat aprovizionarea cu alimente și energie, contribuind la atingerea celui mai înalt nivel de inflație din ultimele decenii. Spre exemplu, prețul mediu al benzinei obișnuite a crescut cu aproximativ 25% și a atins prețuri record pe fondul agresiunii militare pe care a declanșat-o Rusia împotriva Ucrainei.

Organismele de reglementare din domeniul financiar vor continua să monitorizeze situația și să își coordoneze acțiunile pe măsură ce riscurile și amenințările evoluează, a mai declarat Janet Yellen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`