Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a comentat comunicatul transmis vineri de Ministerul rus al afacerilor externe, comunicat condamnat de București și Chișinău deopotrivă, și s-a arătat de părere că, practic, „Rusia își asumă un conflict deschis cu Republica Moldova” atunci când afirmă că un atac împotriva Transtriei va fi considerat un atac împotriva Rusiei.
„E pentru prima dată când Republica Moldova chiar beneficiază de un sprijin necondiționat din partea NATO și a Statelor Unite”, a mai spus europarlamentarul, vineri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Întrebat despre decizia lui Vladimir Putin de a abroga decretul care cuprindea inclusiv mențiuni despre Transnistria, eurodeputatul român a spus: „Rusia pregătește de câteva zile acest teren și tensionează lucrurile în relația cu Republica Moldova. Să nu uităm că în urmă cu o săptămână Lavrov a spus că nu are încredere în guvernul de la Chișinău pentru că miniștrii sunt cetățeni români. Acum a venit Peskov și a spus că afirmațiile premierului recent învestit, Recean, cu privire la Transnistria sunt nefericite și riscante”.
„Ulterior, am avut acest decret despre care ați amintit, iar ieri agenția de stat TASS a spus că trupele ucrainene se pregătesc să intre în Transnistria – evident, pe fondul acestei declarații publice, a venit și acest comunicat de astăzi prin care Statele Unite, NATO sunt avertizate să nu intervină în Transnistria, pentru că îl consideră un atac la adresa Federației Ruse. Practic, în această afirmație, Rusia își asumă un conflict deschis cu Republica Moldova, deci lucrurile sunt cât se poate de clare”, a adăugat Eugen Tomac.
„Cine credea că președinta Maia Sandu, atunci când a prezentat acel plan despre care a vorbit Zelenski în Consiliul European pentru prima dată, încerca doar să se victimizeze trebuie să înțeleagă o chestiune foarte simplă, Republica Moldova nu este singură în prezent. Mesajul pe care președintele Biden l-a transmis la Varșovia – și cred că este pentru prima dată când președintele Statelor Unite invită toată lumea liberă să îl aplaude pe un român, fie el și președintele Republicii Moldova, cum este doamna Maia Sandu, care acum, când a venit la București, a spus la Palatul Cotroceni că „sângele apă nu se face” și că, evident mizează enorm pe sprijinul României”, a continuat oficialul european.
„Din acest punct de vedere, este clar că mesajul Rusiei va fi de a provoca continuu Chișinăul (…). Este clar că lucrurile devin din ce în ce mai tensionate și, în funcție de evoluție, se vor stabili și planurile în ceea ce privește susținerea Republicii Moldova. Este clar că va exista un scenariu care trebuie să îl pună în dificultate pe Putin și să nu-i permită să aibă această abordare agresivă. E pentru prima dată când Republica Moldova chiar beneficiază de un sprijin necondiționat din partea NATO și a Statelor Unite”, a mai spus Eugen Tomac.