Un studiu al EU Observer arată că presa din întreaga lume este supusă unui presiuni imense: este controlată de persoane din domeniul politic, companiile de presă care susțin oligarhii sunt promovate și prosperă, în timp ce celelalte, care sunt critice la adresa acestora sunt în pragul colapsului financiar.
Totuși, acesta este cel mai mare pericol pentru media, chiar dacă se iscută intens despre rolul social media în promovarea știrilor false,scrieEUObserver, citat de Rador.
În multe dintre țările europei se observă un fenomen e capturare a presei: se întâmplă atunci când guvernele conspiră împreună cu interesele de afaceri pentru a controla și manipula fluxul informațiilor.
Țara în care acest fenomen se poate observa acut este Ungaria. Premierul Viktor Orban, după câștigarea alegerilor partidului Fidesz, a manipulat adoptarea unei noi legi a presei, foarte restrictivă.
Acea lege a prevăzut totodată fuziunea tuturor ramurilor instituției publice radio-TV și plasarea lor într-o singură unitate, aflată sub controlul Consiliului Presei, care a vegheat la o epurare a jurnaliștilor critici.
După ce au preluat neoficial controlul presei publice, guvernul a schimbat traseul cheltuielilor cu publicitatea ale statului de la marile instituții de presă private la cele deținute de aliați ai săi.
Aliații partidului de la putere au cumpărat rapid o instituție de presă după alta, folosindu-se adesea în acest demers de împrumuturi generoase acordate de bănci controlate de stat.
Ca etapă finală, la sfârșitul anului trecut oligarhii au înființat Fundația Central-Europeană de Presă și Media și și-au donat toate instituțiile de presă – aproximativ 476 – acestei unice organizații de control.
Acolo unde Ungaria a dat tonul, alții i-au urmat exemplul. Presa independentă se află sub o presiune continuă în țări precum Cehia, Polonia, România și Serbia.