Europarlamentarii USL solicită Comisiei Europene o poziție despre anchetele privind referendumul

Europarlamentarii USL solicită Comisiei Europene o poziție despre anchetele privind referendumul
Europarlamentarii USL au transmis vineri o scrisoare președintelui CE, Jose Manuel Barroso, și comisarului pentru Justiție, Viviane Reding, cerându-le să-și exprime poziția oficială în ceea ce privește...

Europarlamentarii USL au transmis vineri o scrisoare președintelui CE, Jose Manuel Barroso, și comisarului pentru Justiție, Viviane Reding, cerându-le să-și exprime poziția oficială în ceea ce privește anchetele procurorilor Parchetului General și ai DNA referitoare la referendumul din 29 iulie.

Vă adresăm această scrisoare cu scopul de a vă aduce la cunoştinţă un proces extrem de dăunător care se desfăşoară în mai multe zone din România în momentul de faţă – un proces care ameninţă principiul democraţiei şi dreptul la confidenţialitate – şi pentru a vă solicita o poziţie vizavi de acesta. Procurorii Parchetului General şi cei ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub pretextul corect de a ancheta sesizările privind presupuse fraude electorale, au demarat un adevărat proces de chestionare a cetăţenilor cu drept de vot din mai multe judeţe din România”, se arată în scrisoarea europarlamentarilor USL, citată de Mediafax.

Documentul citat amintește de „relatările presei despre caracterul abuziv al unora dintre acţiunile organelor judiciare, care ar fi ajuns inclusiv să forţeze anumiţi cetăţeni să jure cu mâna pe Biblie că au votat o singură dată în cadrul referendumului”.

Există mai multe alte aspecte care ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea demersului întreprins de reprezentanţii Parchetului General şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie: anumitor cetăţeni cu drept de vot li se solicită să precizeze şi în ce mod au votat, încălcând astfel caracterul secret al votului; nu se asigură niciun fel de asistenţă juridică pentru cei audiaţi, în condiţiile în care nu li s-au adus învinuri oficiale; există indicii că nu toţi anchetatorii ar fi reprezentanţi ai Parchetului şi ai DNA, printre aceştia aflându-se şi reprezentanţi ai PDL, partidul care îl susţine pe preşedintele suspendat Traian Băsescu; în urma unor ameninţări, oamenilor li se solicită să semneze declaraţii conform cărora s-ar fi votat în locul lor”, susţin eurodeputații USL.

Totodată, în document se arată că în acest timp rămân nesoluţionate reclamaţiile referitoare la reţineri ilegale de cărţi de identitate, care s-ar fi efectuat în scopul împiedicării votului de la referendum.

Un argument în plus care susţine teza unui proces abuziv este dat de faptul că aceste acţiuni fără precedent în România se petrec în urma unui scrutin care a însumat cele mai puţine nereguli din ultimii ani, un scrutin care s-a soldat doar cu o serie de incidente punctuale şi nu cu suspiciuni de fraudă”, se mai arată în scrisoarea europarlamentarilor USL.

Eurodeputații USL solicită președintelui CE și comisarului pentru Justiție să se pronunțe asupra situațiilor sesizate la referendumul din 29 iulie.

Dacă apreciaţi că participarea la vot trebuie stimulată în comunitatea noastră europeană şi nu descurajată prin acţiuni precum cele desfăşurate în prezent în România, considerăm că aveţi obligaţia să vă pronunţaţi asupra acestui caz”, este concluzia scrisorii adresate oficialilor Comisiei Europene.

Ultima oră
14:47 - Orban, către liberali: Nu-mi aduc aminte ca Florin Cîțu să fi consultat un for al PNL înainte de deciziile ce au dus la criză şi retragerea USR PLUS. Dacă ei nu mai vin în coaliție, cu cine facem majoritate parlamentară?
14:38 - Ludovic Orban: Un lider al PNL trebuie să fie carismatic și să aibă forța și inteligența de a duce PNL la victorie. Am câștigat această competiție
14:32 - Directive date din taberele Cîțu și Orban, ca delegații la congres să-și dovedească votul. „Toți trebuie să deschidă perdelele la cabine” (FOTO)
14:20 - Mihai Bendeac, mână spartă. Plăteşte personal, cu 10.000 euro, concurenţii de la iUmor, de la Antena 1
14:11 - Ludovic Orban: Nu avem un premier și un Guvern cu care să ne putem mândri. Niciodată nu a existat un premier cu cotă de încredere atât de joasă (VIDEO)
14:04 - Dan Vîlceanu, către Ludovic Orban: În Parlament aţi fost alături de cei care au vrut să dea jos Guvernul. Aţi ridicat un zid în PNL şi acum vă cer să îl dărâmaţi (VIDEO)
13:40 - Peste 7,600 de noi infectări cu COVID-19 la nivel național și 264 de copii, spitalizați. Doar 3 paturi ATI, libere în București
13:34 - Rareș Bogdan, mesaj pentru susținătorii lui Orban: Nu puteți să rechiziţionaţi o sală. Nu stigați „demisia”, pentru că e guvernul nostru. Noi nu suntem PSD-isti
13:30 - CORONAVIRUS | Încă 7.676 de infectări în România. Pandemia a mai făcut 121 de victime / Bucureștiul a depășit pragul de 4 / 1.195 de pacienți la ATI în toată țara, din care 17 sunt minori
13:19 - Florin Cîțu: Nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votaţi PSD!”. Voi lupta pentru refacerea coaliţiei, dar nu voi permite ca PNL să fie înghenunchiat / Premierul și-a pierdut vocea până la finalul discursului (VIDEO)