Evgheni Prigojin a anunțat că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei / Au loc evacuări ale muzeelor și clădirilor publice din capitala Rusiei

Evgheni Prigojin a anunțat că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei / Au loc evacuări ale muzeelor și clădirilor publice din capitala Rusiei
Sursa Foto: Captură Video

Evgheni Prigojin a anunțat pe canalul de Telegram că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei și că se așteaptă o bătălie pentru controlul Rostov-pe-Don între Wagner și trupele Ahmat conduse de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a rămas, cel puțin momentan, de partea lui Vladimir Putin și a anunțat că ”rebeliunea trebuie oprită”.

Rusia, la un pas de război civil

Măsuri antiteroriste au fost introduse în regiunile care se află între Moscova și rebelii Wagner care avansează rapid spre capitală.

BBC Rusia a relatat evacuări de clădiri publice în Moscova, pe măsură ce rebelii Wagner avansează, relatează The Guardian. Radiodifuzorul a precizat că în Moscova au fost evacuate muzeele din apropierea Kremlinului, potrivit The Guardian.

În ultimele ore au fost raportate evacuări ale Galeriei Tretiakov, Muzeului Pușkin și Casei de Cultură GES-2, a adăugat BBC. Centrul comercial Mega Belaya Dacha și centrul comercial Kvartal au fost, de asemenea, evacuate la Moscova, a precizat acesta.