EXCLUSIV // Represiunea regimului Lukașenko, relatată pentru B1.RO de un jurnalist independent din Belarus: „Am fost bătuți, împușcați, ne-au fost rupte oasele și ne-au fost scoși dinții”

EXCLUSIV // Represiunea regimului Lukașenko, relatată pentru B1.RO de un jurnalist independent din Belarus: Am fost bătuți, împușcați, ne-au fost rupte oasele și ne-au fost scoși dinții

Represiunea regimului Aleksandr Lukașenko față de jurnaliștiiindependenți care transmit în mediul online informații despre protestele desfășurate în Belarus împotriva ultimului dictator european, provoacă de la o zi la alta tot mai multe îngrijorări.

Îngrijorări privind represiunea împotriva jurnaliștilor din Belarus

În acest context Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) a cerut statelor membre ale Consiliului Europei să pună capăt represiunii din Belarus unde 159 de jurnaliști au fost reținuți după alegerile falsificate din 9 august și în urma protestelor care au urmat scrutinului.

EFJ a solicitat celor 47 de state membre ale Consiliului Europei să ia măsuri concrete pentru a pune capăt represiunii jurnaliști din Belarus. Pe de altă parte OSCE nu a fost încă de acord să trimită o misiune de experți în Belarus pentru a observa numeroasele încălcări ale drepturilor omului.

Totodată, EFJ critică atitudinea pasivă a Uniunii Europene, care încă nu a luat nicio sancțiune împotriva celor responsabili de fraudele electorale și de represiunea împotriva populației.

Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a declarat marți că este extrem de îngrijorată de încălcările drepturilor omului din Belarus: „Solicit conducerii Belarusului să pună capăt acestor evoluții represive. Nu există altă modalitate decât să se angajeze într-un dialog corect și deschis cu societatea civilă în vederea pregătirii și efectuării reformelor necesare fără întârziere.”

Zeci de jurnaliști din Belarus care au transmis în timp real protestele împotriva lui Aleksandr Lukașenko au fost bătuți și arestați, în timp ce numeroși corespondenți ai marilor publicații occidentale s-au trezit cu acreditările anulate.

JurnalistulAndrzej Poczobut: „Jurnaliștii independenți au fost bătuți, împușcați, le-au fost rupte oasele și le-au fost scoși dinții”

Unul dintre jurnaliștii care au avut de suferit de pe urma represiunii regimului de la Mink este Andrzej Poczobut, care a descris în exclusivitate pentru B1.RO pericolele la care se supun cei care critică în mod liber pe Aleksandr Lukașenko.

“În urma alegerilor prezidențiale frauduloase din Belarus, cetățenii s-au confruntat cu un val de represiune fără precedent orientat în special împotriva jurnaliștilor. Acest lucru a fost cauzat în primul rând de dorința dictatorului Aleksandr Lukashenko de a prelua controlul deplin asupra mijloacelor de informare în masă, de a subjuga practic mass-media. Prin urmare, jurnaliștii independenți au fost bătuți, împușcați, le-au fost rupte oasele și le-au fost scoși dinții. Totul a fost pus la cale de către regim pentru a intimida pe cei care se opun. Astăzi, orice jurnalist care activează în Belarus, chiar și jurnaliștii străini, nu esteprotejat de represiunea serviciilor speciale”, a descris Andrzej Poczobut situația din Belarus.

Acesta a precizat că niciodată represiunea împotriva jurnaliștilor nu a mai fost atât de puternică în Belarus:

„Aleksandr Lukashenko a început represiunile împotriva jurnaliștilor la începutul carierei sale prezidențiale. Ziarele au fost închise, jurnaliștii au fost închiși. Cu toate acestea, niciodată, niciodată aceste represiuni nu au fost atât de brutale, niciodată jurnaliștii nu au fost atât de aspru suprimați”.

Andrzej Poczobut este un jurnalist și activist al minorității poloneze din Belarus. Locuiește în Hrodna și este corespondent al ziarului polonez Gazeta Wyborcza. Poczobut a fost arestat de zeci de oripentru criticile pe care le-a formulat de-a lungul timpului în spațiul public.

Cel mai cunoscut incident a avut loc în iunie 2012, când a fost arestat la Grodno pentru acuzațiea de calomnie împotriva președintelui Lukașenko. Acuzația i-a adus o condamnare de cinci ani de închisoare. Poczobut a fost eliberat pe cauțiune după o săptămână de detenție, dar i s-a spus că un proces împotriva lui va fi în curs de desfășurare.

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a solicitat renunțarea la acuzațiile împotriva lui Pozcobut. Prim-ministrul polonez din perioada respectivă, Donald Tusk, l-a convocat pe ambasadorul bielorus și i-a cerut să se opună cazului de calomnie și a afirmat că reacții similare de solidaritate suntsusținuteși de alte state: Republica Cehă, Slovacia și Ungaria.

Situația din Belarus

PreşedinteleAleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o puternică mişcare de contestare după alegerile prezidențialedin9 augustcare l-au dat câştigător cu 80% din sufragii şi pe care opoziţia le-a denunţat ca fiind frauduloase.

Mișcarea de opoziţie,al cărei principal lider esteSvetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania după cea organizat manifestaţii uriaşe. Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului din Belarus şi care a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziţia.