FBI a dat publicității primele imagini cu cei doi suspecți în cazul atentatului din Boston (VIDEO)

FBI a dat publicității primele imagini cu cei doi suspecți în cazul atentatului din Boston (VIDEO)
FBI a dezvăluit poze și imagini video cu  atentatorii de la Boston.  "Suspectul 1" are şapcă neagră, "suspectul 2" are şapcă albă.  Fotografiile îi înfăţişează pe cei doi trecând pe lângă...

FBI a dezvăluit poze și imagini video cu  atentatorii de la Boston.  „Suspectul 1” are şapcă neagră, „suspectul 2” are şapcă albă.  Fotografiile îi înfăţişează pe cei doi trecând pe lângă o mulţime de oameni pe Bolyston Street cu doar câteva momente înainte de atacul care a omorât trei spectatori care asistau la Maratonul de la Boston şi a rănit alţi 180. 

Autorităţile au  lansat  un apel către cetăţeni pentru a obţine informaţii despre cei doi bărbaţi, despre care agenţii federali americani spun că sunt înarmaţi şi periculoşi.

Fotografiile îi înfăţişează pe cei doi trecând pe lângă o mulţime de oameni pe Bolyston Street cu doar câteva momente înainte de atacul care a omorât trei spectatori care asistau la Maratonul de la Boston şi a rănit alţi 180.

Bărbaţii, numiţi „suspectul nr.1″ şi „suspectul nr.2″, au fost fotografiaţi purtând o şapcă de culoare neagră, respectiv de culoare albă. Mai mult, aceştia par „să conlucreze”.  În imagini, cei doi par să meargă împreună spre linia de sosire a maratonului, acolo unde au explodat luni cele două bombe artizanale.

Preşedintele american, Barack Obama, le-a adus un omagiu victimelor atentatelor din Boston. El a afirmat că întreaga ţară este alături de familiile celor trei persoane decedate şi a promis că ţara nu se va lăsa intimidată.

„Boston ar putea fi oraşul vostru, dar şi noi, poporul american, îl revendicăm. Unul dintre motivele pentru care Boston este atât de cunoscut este pentru că şi-a deschis inima spre lume. Suntem toţi alături de voi, pentru că Boston este şi oraşul nostru iubit”, a spus președintele SUA.

Barack Obama a rostit discursul la finalul slujbei organizate în memoria victimelor atentatelor. Cu această ocazie, Obama i-a asigurat pe americani de faptul că cei vinovaţi vor fi găsiţi şi traşi la răspundere.

Primele imagini cu suspecții din Boston

Embed: