FBI avertizează cu privire la creşterea ameninţării teroriste pe teritoriul SUA

FBI avertizează cu privire la creşterea ameninţării teroriste pe teritoriul SUA

Statele Unite se confruntă, pe propriul teritoriu, cu un număr în creştere de extremişti care s-au radicalizat pe Internet, mediu în care se inspiră de la jihadişti din Siria, şi care caută să comită acţiuni violente, a avertizat FBI luni.

Directorul poliţiei federale James Comey a afirmat, într-un discurs susţinut la New York, că această ameninţare a fost trăită „în mod foarte real” în Canada, unde în ultimele săptămâni au avut loc două atacuri în care au fost ucişi doi militari.

„Este o problemă peste tot unde există spirite tulburate care au acces la Internet, iar acest lucru se poate întâmpla oriunde în ţara noastră mare”, a continuat directorul FBI, potrivit economictimes.com.

Fără ca măcar să se întâlnească cu membri Al-Qaida, aceste persoane se radicalizează citind sau ascultând propaganda online şi devin „echipate să se angajeze în jihad, fără ca măcar să iasă din subsol sau dormitor”, a declarat el.

„Ele pot obţine tot ceea ce le trebuie pe Internet pentru a comite o acţiune violentă aici, în Statele Unite. Îi urmărim dacă se întorc în Statele Unite. Dacă am dovada că ai luptat în vreuna dintre aceste organizaţii teroriste străine, ajungi după gratii”, a mai spus Comey.

Ultima oră
00:49 - Asztalos Csaba (CNCD), despre minoritățile sexuale: Sunt concetățeni care suferă, nu sunt tratați în demnitatea lor umană. Prejudecățile sunt exploatate / Subiectul, parte din așa-zisul război hibrid-mediatic promovat de Rusia (VIDEO)
23:43 - Restanțierii la energie electrică și gaze vor putea fi debranșați. Guvernul a abrogat prin OUG prevederea care interzicea deconectarea rău-platnicilor pe perioada stării de alertă
23:37 - Incendiu de vegetație în Corbeanca. Flăcările s-au răspândit rapid din cauza vântului
22:48 - Grecia, în lupta cu flăcările. Incendiile de vegetație pun în pericol orașele de la periferia Atenei: Este dramatic! Tuturor ne este frică (VIDEO)
22:48 - Irineu Darău, candidatul-surpriză la șefia USR-PLUS: Sunt foarte multe probleme interne. Ceva trebuie să se schimbe în conducerea partidului. Abia aștept dezbaterile cu cei doi contracandidați (VIDEO)
22:24 - Situație dramatică în Grecia. Românii plecați în vacanță au primit avertizarea RO-Alert, din cauza incendiilor puternice de vegetație. O autostrada este închisă
22:10 - Sfârșitul unei ere | Ce performanțe a reușit Leo Messi la FC Barcelona: Lista trofeelor câștigate
22:04 - Cod roșu de vijelii și ploi torențiale, valabil în România. Rafalele vor depăși 100 km/h
21:56 - Acoperișul unui bloc din Lupeni, smuls de vântul puternic și aruncat peste mașini. Două autoturisme au fost avariate (FOTO)
21:45 - E oficial: Aventura lui Leo Messi la Barcelona s-a terminat. Anunțul clubului