Producătorii bulgari de cereale au început revolta împotriva transportatorilor din Ucraina. Aceștia se plâng că importurile ieftine din Ucraina le afectează afacerile, prin urmare au decis să blocheze drumurile și punctele de trecere a frontierei pe unde trec camioanele cu cereale.
Ilija Prodanov, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Cereale din Bulgaria, a declarat că grânele ucrainene doar ar trebui să tranziteze Bulgaria, dar de fapt o parte din cereale rămâne în țară, scrie agrointel.ro.
Potrivit reprezentanților fermierilor bulgari, în ultimele săptămâni au ajuns în Bulgaria circa 280.000 de tone de semințe de floarea-soarelui, care, după procesare la sud de Dunăre, intră pe piață ca produse de proveniență bulgară.
Bulgaria este un jucător important pe piața cerealelor din Europa, iar anul trecut a obținut o recoltă record de 7,1 milioane de tone, comparativ cu 4,7 milioane de tone în 2020 și 6,1 milioane de tone în 2019.
Și în România, circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost blocată pe zeci de kilometri, la intrarea în portul Constanța, de TIR-urile care transportă cereale din Ucraina și România.
TIR-urile sunt încărcate cu grâu din Ucraina și așteaptă să descarce marfa în Portul Constanța.
Situația camioanelor blocate a intrat și în atenția ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu. Pe 7 iulie, ministrul dădea asigurări că au fost identificate soluții rapide pentru blocajul tirurilor din Portul Constanța, potrivit Antena 3.