Final nebun de BREXIT: Theresa May pierde votul din Camera Comunelor pentru renegocierea acordului cu UE! Înfrângerea a fost provocată de propriul partid

Final nebun de BREXIT: Theresa May pierde votul din Camera Comunelor pentru renegocierea acordului cu UE! Înfrângerea a fost provocată de propriul partid
sursă foto: thetimes.co.uk

Theresa May a suferit o înfrângere usturătoare în Camera Comunelor, joi, atunci când parlamentarii britanici au respins o moțiune prin care premierul dorea să își reconfirme mandatul de a negocia o revizuire a acordului pentru Brexit cu liderii statelor din Uniunea Europeană, potrivit The Independent.

Documentul a fost respins cu 258 de voturi „pentru” și 303 „împotrivă”. Diferența a fost făcută chiar de formațiunea premierului, dat fiindcă aripa eurosceptică a conservatorilor a considerat că, prin această moțiune, premierul May încerca să scoată din calcul un Brexit dur (fără acord).

Așadar, evenimentul scoate la iveală o nouă dimensiune a divergenței dintre Theresa May și partidul care a propulsat-o spre Downing Street, după ce tot ei „o sabotaseră” și pe 15 ianuarie, atunci când au respins acordul de „divorț” convenit inițial cu Bruxelles-ul. La acea vreme, conservatorii eurosceptici respingeau înțelegerea și susțineau că aceasta păstrează relații la fel de legate cu UE, în condițiile în care, după ieșire, Marea Britanie și-ar fi pierdut autoritatea de a controla influența luate la vârful blocului comunitar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`