Forțele ucrainene avansează tot mai rapid și în Herson: Trupele rusești s-au retras 40 de kilometri într-o singură zi

Forțele ucrainene avansează tot mai rapid și în Herson: Trupele rusești s-au retras 40 de kilometri într-o singură zi
Foto: Hepta - Abaca Press / Pavlo_Bagmut

Rusia pierde tot mai rapid teritorii din regiunile ucrainene pe care pretinde că le-a anexat. Într-o singură zi, forțele ucrainene ar fi recucerit orașe de-a lungul malului vestic al râului Nipru, în sudul țării, invadatorii ruși fiind nevoiți să se retragă de-a lungul unei a doua linii de front importante.

Ucrainenii recuperează teritorii și în Herson

Kievul păstrează o tăcere aproape totală pe subiectul contraofensivei din sudul țării, dar bloggerii militari ruși s-au plâns că ucraienii au înaintat cu tancurile pe zeci de kilometri de-a lungul râului Nipru.

Rob Lee, membru în think-tank-ul Foreign Policy Research Institute, a citat bloggeri ruși care au susținut că forțele lor s-au retras până la Dudchany, situat la 40 de kilometri în aval de locul în care se luptaseră cu ucrainenii cu o zi înainte.

De asemenea, Anton Gerașcenko, consilier la Ministerul ucrainean de Interne, a postat o înregistrare video cu un soldat ucrainean fluturând un steag în Zolota Balka, în aval de fosta linie de front.

Niprul e foarte lat, iar Ucraina a distrus deja principalele puncte de trecere. În acest context, un avans al ucrainenilor de-a lungul râului ar putea prinde mii de trupe rusești pe malul celălalt, izolate și fără aprovizionare.

Avansurile ucrainenilor în contraofensivele din est și sud vin la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunțat anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk. De asemenea, acestea se produc în contextul haosului mobilizării parțiale de cretate de Putin în Rusia, pe 21 septembrie.

Ucrainenii au reușit să recupereze și Liman, un oraș important

Cu doar o zi înainte, trupele ucrainene i-au gonit pe invadatorii ruși din Liman. Asta-i va ajuta să lovească mai adânc în teritoriul ocupat și să taie rutele de aprovizionare care le-au mai rămas rușilor.

„Am văzut că au fost capabili să ia un nou oraș, Liman, iar asta demonstrează că ucrainenii fac progrese, sunt capabili să împingă înapoi forțele ruse datorită curajului, datorită curajului lor, abilităților lor, dar bineînțeles și datorită armelor avansate pe care le furnizează SUA și alți aliați”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut de mai multe ori că forțele ucrainene nu se vor opri până nu vor elibera toată țara.

Urmăriți B1TV.ro și pe