Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, se retrage din viaţa publică

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, se retrage din viaţa publică
Sursă foto: hepta.ro

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, a declarat că vrea să se retragă din viaţa publică în totalitate pe data de 2 iunie, la cinci ani de la abdicare, relatează The Washington Post.

„Cred că a venit momentul să întorc o pagină din viaţă şi să-mi definitivez retragerea din viaţa publică”, a scris regele emerit, Juan Carlos I, într-o scrisoare publicată luni pe site-ul oficial al familiei regale spaniole.

În scrisoare, fostul monarh a mai precizat că s-a gândit la retragere atunci când a împlinit vârsta de 80 de ani (acum are 81 de ani), ocazie cu care a fost şi onorat de parlamentul spaniol. Momentul respectiv a coincis cu aniversarea a 40 de ani de la tranziţia la dictatura, la monarhie constituţional parlamentară.

Regele Juan Carlos a abdicat pe 19 iunie 2014, în favoarea fiului său, acum Regele Felipe VI (sub numele complet, Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos de Borbón y de Grecia). Cu toate acestea, Juan Carlos şi-a menţinut o agendă de apariţii în public.

Foto: Juan Carlos (centru) şi Sofia a Spaniei (sursă: hepta.ro)